Mascarade

          Spuneam de multe ori şi nu cu mult timp în urmă – oricui mă întreba sau dorea să asculte – că nu îmi mai ajunge timpul. Ajunsesem să mă înspăimânt auzindu-mă cum vorbeam de planuri care se întindeau nu pe momente, ci pe ani de zile. Visarea şi visul consumă mai mult timp decât cea mai nebunească pierdere de timp. Mă auzeam ca pe un străin care îşi dezvăluie planurile, despre cărţi de scris, despre lumi de visat, despre realităţi care, până să se întrupeze, se concretizau în forme de reverie nocturnă şi de entuziasm nebunesc. Mă auzeam, mă ascultam şi mă contraziceam în sinea mea, strigându-mi că nu trebuie trăit peste ani şi dincolo de clipă, ci în cuprinsul ei. „Mascaradă”! îmi strigam revoltat de schimbarea care mă atinsese deposedându-mă pe mine. Visătorii sunt cei mai periculoşi nebuni şi cei mai compleţi, şi dacă nu aş fi fost prea obosit de zbor m-aş fi oprit să îmi dau mie cu piciorul. Asta suntem toţi, în definitiv, măşti, minciuni şi piese de teatru. Tragedia este că dramaturgii valoroşi sunt de mult oale şi ulcele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s