(Pseudo)cronică de concert. Neschimbatul Adrian Berinde

          Eram „căţelandru” prin mica noastră urbe când am auzit prima oară de Adrian Berinde, mileniul trecut. L-am ascultat, l-am reascultat şi, dincolo de coardele chitarei, cu versuri şi note muzicale m-am trezit că îmi atinge coardele sufletului. Apoi a dispărut, eu am crescut, gusturile mi s-au îndreptat către ritmurile mai dure şi, fără să îl uit în totalitate, l-am lăsat să se prăfuiască. Îmi aminteam de el, când şi când, şi îl lăsam să îmi mai cânte prin nopţi de gânduri şi albe. Apoi, crescând şi mai mult – sau îmbătrânind – am trăit bucuria de a îl vedea cântând live. După ani întregi, în seara de 18 iunie, în club Tribute, am avut plăcerea de a îl revedea. Aproape neschimbat; neschimbat totul: atmosferă familială, nu mulţi oameni, chiar puţini, poate puţin peste o sută – o sută cincizeci, iar el, Adrian Berinde, la fel de zâmbitor, la fel de tonic, cu acelaşi timbru vocal inconfundabil şi cu aceiaşi poftă de cântat. Nu, nu numai cu aceleaşi piese pentru că nu era un concert oarecare, ci acela de lansare al noului album – Atât de bine”.

          Cocktail-ul (pe alocuri molotov) pregătit de figura principală a evenimentului s-a dezlănţuit undeva după ora 21.00, conţinând combinaţii de vechi şi de nou, electrizând de la început publicul cu „De o umbră”, punându-l pe gânduri cu “Am lăsat în spate”, provocându-i nostalgii cu „Cerneala ochilor tăişi impresionând cu o piesă „nenăscută” încă, dar cântată – aplecare asupra condiţiei artistului în România: „Uitaţii cei neîntrebaţi”. Deşi cât se poate de prezent, că aşa trebuia, Adrian Berinde a cântat „Absent”, şi nu numai o dată, ţinând cont de însufleţirea cu care a fost chemat la bis, neuitând nici de sentimentul captivităţii în inutil, nici de alte piese care, deşi parte integrantă din sufletul său, rotunjeau buzele audienţei în forma versurilor.

           Da, ăsta este adevărul. Joi seara s-a cântat, Adrian Berinde pentru publicul său, publicul lui alături de el şi, după două ore de artă pură, de pictură pe sufletele auditoriului, luminile s-au stins şi Lumea a revenit la normal. Sau poate nu mai ţin eu minte bine, pentru că la un moment dat în viaţă tuturor ni se întâmplă să nu ne mai amintim în întregime beţiile. Dar nu, cei care râd în barbă să ia aminte: Adrian Berinde a fost o beţie de muzică şi versuri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s