Tăceri

          Mai tac uneori, uneori prea mult, şi faţă de mine şi faţă de alţii. Am auzit din atâtea părţi că tăcerea este un gest de înţelepciune încât s-ar putea să simt nevoia să tac pentru a părea chiar şi ceea ce nu sunt. Cred, totuşi, că înţelepciunea aceea atât de admirată şi lăudată de alţii nu mă va ajunge nici pe patul de moarte, nu pentru că aş mai avea eu unde să fug ci pentru că ar fi ea prea epuizată de goană ca să mai facă doi paşi să mă cuprindă. Cred că secretul fericirilor mele este că mă plac aşa cum sunt, mai puţin înţelept, mai predispus la greşeală, mai puţin dispus să ascult sfaturile altora. Şi asta şi pentru că în tăcerile mele îmi vorbesc mie, iar ceea ce aud, chiar dacă nu îmi place, mă face să fiu mai bun. Dar tot nu înţeleg cum este posibil ca în tăcere unii să se simtă singuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s