Hilfe!

          M-am decis să îmi notez, să nu uit. Tot undeva la o bere – ce Dumnezeu să faci altceva pe căldurile astea?! – îmi spunea un confrate în ale degustărilor: „eu sunt mai român în suflet; sunt mândru că sunt român şi îmi iubesc neamul aşa cum e el, cu bune şi cu rele”. Îndrăznesc să spun că l-am privit cu o oarecare neîncredere – nu pentru că nu l-aş fi crezut ci pentru că, aşa cum m-am învăţat pe mine, dacă iubeşti ceva cu adevărat apreciezi părţile bune şi încerci să le îndrepţi pe cele rele. Cine ştie, poate oi fi fost eu la vreun moment mai apropiat de cultura nemţească sau mă visez, fără să îmi dau seama, un nou aşa-zis scriitor căruia să îi fie bătut obrazul de întregul popor pentru că îi arată cu degetul carenţele.

          La fel de adevărat este, adevărurile sunt greu de suportat şi multora le este preferabil să creadă într-o minciună frumoasă decât să simtă celălalt tăiş, al realităţii. Şi pentru că ne curgeau frumos poveştile, pentru că ne strivea soarele şi ne transforma în apă murându-ne ca pe castraveţi – ştiu eu gospodine care murează castraveţi în toiul verii, punându-i să lâncezească o zi două la dogoare – aproape că îmi venea să mă întorc la rădăcinile mele româneşti şi să rostesc o rugăciune.

          Era să spun că aş fi făcut-o în taină, de teamă să nu mă fac de râs, dar ridicolul situaţiei ar fi constat exact în secretizarea acţiunii. Citisem, nu cu mult timp în urmă, poate un zvon, poate o bătaie de joc ticăloasă şi diavolească, cum că din cel mai înalt dintre răcoroasele amvoane se emisese o circulară: „Rugaţi-vă pentru ploaie”! Şi toţi începuseră, preoţi cu crucea-n frunte, ţărani cu sapa-n mână, degustători la umbra firavă a unui copac secat de sevă, să ceară ploaie, s-o implore, să încingă şi mai mult aerul cu fierbinţeala rugii. M-am alăturat în şoaptă corului, dar nu am cerut ploaie, ci să nu mai vină Noaptea. Nu îmi negam iubirea, nu-mi izgoneam iubita, ceream doar ajutor în faţa somnului raţiunii, a întunericului cu iz medieval în care supuşii Lui cerşeau Dumnezeului ploaie. Acum aş râde dacă m-ar întreba cineva de ce m-am vrut vreodată neamţ!

7 comentarii la “Hilfe!

  1. araoimi spune:

    Cu rugaciuni sau ba, vara nu uita ca e timpul ei, al caldurilor care se napustesc peste noi. Ca pana la iarna…o sa treci pe la o ceainarie sa vezi cum cade zapada, daca nu cumva ingheti de frig pana ajungi acolo.
    Ti-ai imaginat vreodata cum poti trai fara apus🙂 fara noapte ?
    Nu neaparat „somnul ratiunii creeaza monstri „…
    Frumos articol !🙂

  2. araoimi spune:

    …vremea ? Ce este acum cand scriu este o stare, ce urmeaza sa fie va fi …mai este putin pana cand plec spre alte tinuturi.O alta viata, un alt destin ?
    Mereu cautam…doar ca daca „vom ajunge acolo de unde am pornit si vom cunoaste locul pentru prima oara”(Eliot), ma intreb daca e bine ..
    Eh, ce va fi, va fi si gata. Acum voi trece la „citesc ce scrie Nevermore”🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, de multe ori plecarile sunt greu de interpretat. Pot duce catre o viata nou, catre un alt destin sau catre implinirea destinului – aici tine de conceptia fiecaruia – si, inclusiv, catre un nou „eu”. In functie de cum ne apreciem, suntem datori noua insine sa mergem cu valul sau sa ii stam impotriva. Dar schimbarile pot fi, de multe ori, binevenite.🙂

  3. Andreea, nu Eaerand spune:

    SOS! De ce nu Mioara?!?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s