Social

          Despre mine se pot spune multe (aşa m-au făcut să cred cei care mă cunosc) dar ceea ce ţin neapărat să evit este să se spună că sunt nepăsător. Despre locul meu de joacă, din nou, se pot spune multe, de fapt orice, mai puţin faptul că este un blog. Este o discuţie pe care am mai purtat-o, uneori chiar aprins, cu oameni care mi-au rămas aproape.

          Tocmai pentru că nu mă pot adapta unor reguli şi le respect cu sfinţenie pe altele, nu voi trece cu vederea o nominalizare – nu am mai primit vreuna de mii de ani! – la o „gală” a persoanelor care, din plăcere sau din interes, fac parte din mediul virtual numit blogosferă. Adevărata onoare pe care mi-a făcut-o Loreen şi pe care mi-o face fiecare vizitator sau cititor este, însă, alta: simţirea. Eu nu ştiu cât de mult scriem pentru noi şi cât pentru alţii, dar atâta timp cât scriem şi ajungem să ştim că sunt suflete şi minţi care ne receptează şi ne înţeleg, care ne simt şi ne primesc, măcar pentru o vreme, în ascunsurile lor, suntem datori să continuăm.

          Şi pentru că m-am ambalat şi sunt sigur că va veni o vreme în care – meritat sau nemeritat – voi rămâne nepremiat, cu permisiunea ochilor care mă urmăresc îmi voi decerna de unul singur, ca să nu rămân frustrat, Oscarul cutiilor de nisip şi al locurilor de joacă. Încheiem muzical, fără aplauze, mulţumind celor care au fost dar şi celor care tăcut, de drag, din simpatie sau de curiozitate, sunt aproape de subsemnatul.

 

P.S: Loreen, dacă nu va fi prea mare supărarea, din unele întrebări la care trebuia să răspund voi face, în timp, teme pentru acest loc de joacă.

Anunțuri

3 comentarii la “Social

  1. Loreen spune:

    Nicio problemă. Ca să fiu sinceră, nu mă aşteptam să răspunzi printr-o postre la nominalizare; supărare nu-i deloc, ba chiar sunt bucuroasă şi curioasă. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s