Spaime

          Uneori mă tem că mă vor părăsi cuvintele şi mă vor lipsi de prezenţa lor cine ştie câtă vreme, în care nu voi mai putea face altceva decât să mă zvârcolesc în mine, căutându-mi, ca decapitat, inspiraţia prin buzunarele pieptului.

 

Anunțuri

29 comentarii la “Spaime

  1. araoimi spune:

    Nu te vor părăsi !
    ” Cuvântul e aripa liniștii.”- Pablo Neruda

    • Nevermore spune:

      Araoimi, uneori cuvantul este asemenea femeii care ma paraseste de cate ori are ocazia, doar pentru placerea de a reveni. 🙂

      • araoimi spune:

        Ei na, acum chiar zambesc ! 🙂
        Interesanta asociere, nu m-as fi gandit la asa ceva….ma duce cu mintea la actul 3 din Rigoletto 🙂 „La donna e mobile”.
        Cuvintele…asternute in carte raman..nu pleaca asa, cum au ele pofta. Seara plina de cuvinte…si daca tu vrei cu „reveniri „. 🙂

      • Nevermore spune:

        Araoimi, si, ca sa revin, as spune ca se intampla ca scrisul sa fie chin dublu. Unul care se manifesta pana la produsul finit, altul care incepe de atunci incolo. Mereu ne spunem ca puteam mai bine, desi, asa cum vorbeam cu cineva nu demult, in virtutea perfectionismului este foarte posibil sa stam cu cartile scrise in sertar, dar sa nu le publicam niciodata. Spunea Rebreanu:”scrisul e ocna”. Dar, adaug eu, rareori gasim fericire mai mare. O zi incantatoare! 🙂

  2. araoimi spune:

    Raspund cu Gustave Flaubert : ” Arta scrisului inseamna arta de a desoperi ceea ce crezi.” Poate nu e cel mai potrivit citat. Posibil. Dar cartile tinute in sertar se vor razvrati ! 🙂 E deopotriva „chinul” autorului si al cuvintelor din pagini care nu doresc sa fie uitate. Cartea nu este o cutie de ciocolata fina ambalata in mod rafinat, poate aduce putin cu aroma unui parfum care persista in amintire si nu il mai gasesti..si nici macar parfum nu este..parfumul se evapora. Dispare. Cartea …imagineaza-ti o lume in care dispar cartile, bibliotecile, librariile..trista imagine !
    Din fericire nu se va intampla asta. 🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, este posibil sa dispara cartile sub tone de praf iar bibliotecile si librariile sa se imputineze. Si totusi, unii, pentru ca nu ii mai asculta nimeni, s-au dus si a predicat in pustiu. Oricat de greu ar fi, cand facem ce simtim ca trebuie sa facem primim aripi. O zi blanda! 🙂

  3. araoimi spune:

    Multumesc 🙂 !
    Sunt convinsa ca nu vei renunta. Pentru tine echilibrul spiritual are cheia de aur, scrisul. Nu poti urca un munte inalt fara efort. Dar parcursul pana in varf poate fi frumos. Aripile sunt la tine !
    Uite, nu stiam ca seara poate fi blanda !
    Am aflat…:)

    • Nevermore spune:

      Araoimi, cred ca ne cautam cu totii un echilibru in ceva ce ne linisteste. Inclusiv in antagonisme precum chinul si nelinistea. Nu consider ca renuntarea ar trebui sa ne fie atat de aproape, increderea mea in adevarata fiinta umana este ca, urmarind un scop cu determinare, poate face orice. Suntem niste mici dumnezei, totusi! 🙂

  4. araoimi spune:

    Nu cred ca exista ceva care te-ar putea determina sa renunti. Spiritul tau este viu atunci cand esti singur si scrii cu pasiune,no am gresit, te caracterizeaza starea „ardere”, atunci cand nimic altceva nu mai conteaza. Pai suntem mici dumnezei, avem fiecare o mica „particula” daruita de marele creator.
    „Responsabilitatea ta este sa creezi bucuria”(Milton Erickson).
    Bucuria iti apartine. Scrie ! 🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, indemnul la scris, venit din partea altora, mi-a lasat impresia ca drumul e bun. E foarte posibil ca viitori copii sa dezamageasca, autorul nu, pentru ca nu are de gand sa se opreasca din activitate. Multumesc! 🙂

  5. araoimi spune:

    Nevermore, „dezamageasca” trebuie sa dispara din memoria ta atunci cand personajele si cuvintele sunt doar cu tine. Copiii iti apartin doar tie pana vor fi cititi. Sunt „unici” pentru ca sunt ai tai. Imi place fermitatea autorului ! 🙂
    Nu stiu daca imi amintesc corect ce spunea H.B.Brown, ceva de felul in care fiecare om (scriitor) poate fi un jurnal in care scrie o poveste in timp ce intentioneaza sa scrie alta…
    Prometeu a fost nevoit sa fure focul de la zei si sa-l dea oamenilor… 🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, puterea de a anticipa este un dar foarte util omului. Atunci cand se creaza asteptari care nu sunt implinite dezamagirea poate sa fie una din reactii. Si doamne fereste ca unii sa se transforme in vulturi, e cumplit ca pentru unele focuri sa platim cu ficatul! 🙂

  6. araoimi spune:

    🙂 Raspunsul potrivit. Ma intreb daca mai ai ceva prin „buzunarele pieptului”…
    Este fireasca nelinistea. Suntem rationali si asta ne indeamna sa percepem aspectul legat de reactiile celor din jur. „Vulturii” vor fi poate…dar tu ai capacitatea unui potential maxim pentru a depasi momentul. Intuiesc o usoara teama. Esti unic in scrierile tale. Nu este o magulire, toti suntem unici pentru simplul motiv ca nu suntem la fel. Libertatea scrisului traieste de cealalta parte a temerilor tale. Uita vulturii ! 🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, iti multumesc pentru aceasta parere impartasita. Teama trebuie sa existe intotdeauna, cei care nu se tem sunt ori nebuni ori prosti. E doar o parere. Si imi vine greu sa cred ca acele „buzunare” ale oamenilor se golesc vreodata! 🙂

  7. araoimi spune:

    Prostia este incurabila. Nebunia, o boala psihica.Ei au o lume a lor. Sunt undeva in alt spatiu. Facand voluntariat la Centrul memoriei am inteles, evident nu la nivel de medic, cum gandesc oamenii cu afectiuni psihice.
    🙂 Desigur acolo nu am vazut prostia. Nu imi place termenul si nu prea il folosesc. Doar ca din pacate am intalnit specia asta.
    „Uneori ma tem…” inseamna doar uneori. Nu este o stare permanenta.
    Noapte cu porti deschise catre suflet…sau buzunare pline !
    Cum iti e dorinta, asa sa fie ! 🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, „prostia” este o notiune complet supusa relativitatii, si cred ca pentru a o identifica ne raportam, in primul rand, la noi sau la standardele noastre. Este neplacut cand o constatam ca pe o stare permanenta de fapt, dar, pe de alta parte, trebuie sa admitem ca, in anumite momente, toti dam dovada de prostie. Nimeni nu este infailibil si cred ca, tocmai prin insumarea atator antagonisme in fiinta umana, daca intr-adevar divinitatea ne-a creat, a facut-io pentru ca avea nevoie sa rada. Nebunia, dincolo de caracterul de afectiune psihica si fiind de fapt altceva, poate sa fie placuta. A crede in puterile proprii atunci cand nimeni nu crede, este nebunie. Nebun a fost si Da Vinci, nebun si Galilei, nebuni si pictorii, si poetii. Nebuni suntem toti, poate – revin din pacate la uniformizare, ca sa nu se simta nimeni lasat pe dinafara. Si cum spunea nu imi mai amintesc acum cine, in definitiv ce este nebunul decat un om aflat in minoritate? 🙂

      • araoimi spune:

        Sigur Einstein s-a gândit și la prostie în studiul privind fenomenul relativității. 😊
        Existam în spațiu și timp în diverse forme, depinde de conjunctura. Sigur avem momente în care exprimam stări de prostie. Depinde cum suntem percepuți de ceilalți. Trebuie să te contrazic în ceea ce privește nebunia. Ai raportat-o la creatori celebri. Exista motive concrete care duc la nebunie. Da, au o lume a lor dar așa cum i-am văzut în centrele specializate, este o lume tristă.
        Sigur există momente în care simțim sa facem câte o „nebunie”. Nu doresc să rănesc oamenii atinși la modul maladiv de boală. Dimpotriva. Încerc să înțeleg motivația bolii.
        Suntem nebuni cu toții 😊 , penibili sau aroganți , pana la urma suntem oameni.
        ….nihil a me alaenum puto.

      • Nevermore spune:

        Araoimi, in spiritul contradictiei, exista o vorba: mai prost este inteleptul care se cearta cu prostul. Si tocmai pentru ca in nemarginirea ei, prostia nu intelege nici de vorba buna nici de argument, le stie doar pe ale ei. Da, dam dovada de prostie in multe privinte, asta nu ne face pe de-a intregul prosti. Pe de alta parte, etichetarea se face strict in baza capacitatilor si valorilor fundamentale ale individului deoarece, cum spuneam, prostii se vor pune de acord ca inteleptul este prost, nu altfel. Relativitate este la tot pasul, inclusiv in greseala si in umanitate. Dar atata timp cat nimic nu ne este strain, suntem, cumva, mai bogati. 🙂

  8. araoimi spune:

    Este uman sa percepem suferinta sau bucuria.Am o oarecare retinere vis-a-vis de fericire. Nu am inteles-o niciodata. Etichetam, o facem zilnic.
    Si suntem „etichetati”. Hm, ai dreptate, mai prost este inteleptul ….
    Da, suntem plini de daruri oferite de viata, normal ar fi sa ne simtim bogati.
    Desigur, totul este relativ..enervant Einstein cu teoriile lui. 🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, probabil datorita capacitatii de adaptare si a fatalismului inradacinat in codul genetic, exista oameni care se tem nu numai de schimbare ci si de starea de bine. Ne obisnuim atat de mult sa fim nefericiti incat fericirea nu numai ca nu ne mai tenteaza, dimpotriva, ne sperie. Omul este fiinta comoda cand vine vorba de starile lui. Si mai cred ca relativitatea este cea care ne salveaza de la traiul in alb si negru. 🙂

  9. araoimi spune:

    Nu. Daca fac referire la starile care sunt inevitabile in cotidian, asta nu ma sperie. Monotonia nu este starea mea favorita. Mereu caut ceva nou.
    Exista ceva de care ma feresc cu adevarat. Nu sunt o nefericita . 🙂
    Dar nu caut fericirea. Nu cred ca trebuie sa-ti spun eu asta, dar se pare ca exista „moneda” pentru fericire, banul. Din nefericire suntem condamnati sa traim superficial as spune, sub suprematia monedei. Este o realitate.
    Ei bine, nonculoarea ar fi prea trista, traiasca teoria lui Eistein ! 🙂
    Dupa ce m-a enervat….totul e relativ ! :)))))))))))))

    • Nevermore spune:

      Araoimi, nici macar banii nu pot cumpara fericirea; dar e adevarat ca o pot intretine. Si totusi, o persoana inteleapta spunea ca e ideal sa iti faci banul slujitor, nu stapan. Nu prea ne-ar sta bine ca planeta de Harpagoni. Nu stiu de ce, dar intr-o joaca de idei as spune ca este posibil ca fericirea sa fie cea mai monotona dintre stari. Ar fi cumplit sa devina rutina! 🙂

  10. araoimi spune:

    Nevermore, nu stiu daca banul este o necesitate fizica sau a devenit dependenta psihologica.Sigur pare a fi mai degraba un demon care inseala caracterele slabe, uneori trece peste puterea mintii. In fapt inteligenta sau cultura nu pot fi cumparate. No, acu’ bas sa stau in permanenta intr-o stare tampa de fericire nu imi convine. Ma intreb cum ar fi sa fim cu totii fericiti.
    Tu ai imaginatia necesara sa vezi la modul hilar lumea in felul asta. Sau poate trist. Si asa se spune despre noi ca suntem prea veseli. Urmeaza sa fim si fericiti in veselia asta. 🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, din pacate banul este necesitate sociala si poate deveni sete. Aici intervine un paradox emanat acum multa vreme: „Ei spun ca sunt nebun pentru ca fac ceea ce fac. Eu spun ca ei sunt nebuni pentru ca (ei) fac ceea ce fac. Care este nebun, eu, pentru ca vad ceea ce fac ei, sau ei pentru ca vad ceea ce fac eu”. In definitiv totul tine de caracter si de educatie, de comportamentul invatat. Daca am fi toti fericiti – si sa mi se ierte cliseul – am avea ceruri roz, nu albastre, si in loc de cine stie ce marca de masina am fi calarit ponei sau unicorni. Inspaimantatoare imagine! 🙂

      • araoimi spune:

        Nevermore, un cer nuanțat în roz ar fi îngrozitor. Nu vreau sa-mi imaginez tabloul. Ca „deseori un om bogat este doar un sărac cu mulți bani”(Onassis) este deja un adevăr demonstrat.
        Întrebarea este dacă „ei” știu sa facă diferența între valoarea lui Schopenhauer sau Freud sau cine vrei tu și extrasul contului bancar.
        Triste imagini.

      • Nevermore spune:

        Araoimi, pe societatea romaneasca eu nu am curaj sa pariez. Dar da, in alte locuri sunt sigur ca exista si cazuri care sa contrazica „saracia” omului bogat. Speranta moare ultima. 🙂

  11. araoimi spune:

    Nevermore, in mod sigur vei pierde pariul. 🙂
    Eu zic sa pastram un ton optimist. Societatea radical supusa banului, nu este altceva decat un tablou trist. Depinde ce aleg, sa cumpar o masina noua sau sa traiesc intr-un lux exorbitant. Dar nu pot cumpara inteligenta. Se cumpara diplome, am ramas uimita sa aflu ca cineva cunoscut, detine cinci diplome in diverse domenii. Asta este. Societate de consum. Consumam ce ?
    Si da, mai exista totusi speranta ! 🙂

  12. araoimi spune:

    Sa-i cumparam ? Banuiesc ca este doar o expresie care are substanta pe care o intelelg eu. Ei bine Nevermore, sa-i „cumparam” atunci ! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s