Despărţiri

          Ceea ce mi se pare ciudat este că, storcându-mi creierii şi scotocind în mine, aproape am ajuns la concluzia că o Săptămână a Urii nu ar fi suficientă, nu ar putea cuprinde toate lucrurile pe care le urăsc. Deşi – la fel de ciudat – unele lucruri la care m-am gândit, fără să le pun încă pe hârtie, ajung să conveargă, să se întrepătrundă şi să devină mici secţiuni de ură care ar consuma doar timpul, fără să îşi aibă rostul. Aş fi fost tentat să îmi dezlănţui ura împotriva manelei dar, privind-o ca pe un mod de deconectare al cimpanzeului de la grijile vieţii, îmi dau seama că aş părea exagerat şi aş deveni preţios. Şi preţiozitatea o urăsc, dar nu mă voi lega de ea pentru că „Hommo sum!” şi cu siguranţă am şi eu bubele mele în cap, pe care nu mi-ar plăcea să le zgândăre alţii.

         Totuşi, ceea ce urăsc cu neîmpăcare şi la un nivel de idealism naiv le-aş vrea dispărute sunt despărţirile. Am fost învăţat să salut, la venire şi la plecare, dar un anumit tip de rămas bun”, acela care nu mai lasă loc pentru nimic în faţă, eu nu prea ştiu să îmi iau. Cred că de aceea în destule rânduri am stat mereu pe loc, mimând aşteptarea, până când mi-a fost rostit mie. În alt rând, deşi nu mi-am dorit, a trebuit să îmi iau rămas bun deşi nu mai aveam de la cine. Cum altfel să ne împăcăm cu noi dacă nu ne închidem capitolele vieţii?! Şi chiar dacă unele împăcări sunt mai grele decât altele, ele intervin, cred, în baza unei despărţiri dorite, căutate, sau impuse. Impuse de oameni sau de legi pe care nu le înţelegem.

         Într-un proiect viitor hotărâsem să merg pe un fir de idee: ne naştem singuri şi murim singuri. Şi totuşi, dacă invocăm atât de mult singurătatea aceasta, de ce nu trăim singuri?! Poate pentru că o asemenea concepţie nu este decât un paliativ raţional care să atenueze durerile despărţirilor. În definitiv, ele nu apar decât pentru că trăim sau pentru că murim, pentru că trebuie să ne trezim la un anumit moment singuri şi să ne minţim. Transpunând şi amestecând puţin planurile şi domeniile, singurătatea nu este decât o „restitutio in integrumpe care Dumnezeu o acordă omului singur. „Doamne, redă-mi singurătatea în care m-am născut”! mă văd clamând în nopţi goale lovite de nebunie. Probabil a îţi cere singurătatea este o nebunie la fel de mare cu aceea de a crede în Dumnezeu. E o părere; deşi, tocmai în baza acestui fir pe care îmi construiesc raţionamentul, realizez cât de mult urăsc despărţirile. Eu nici de Dumnezeu nu m-aş despărţi, ar rămâne mai puţine lucruri de care să mă plâng şi de care să râd. Cu atât mai mult m-aş ţine cu dinţii de clipele în care nu mă despart de nimeni şi de nimic, în care oamenii pe care îi vreau sunt lângă mine, ca într-o utopie, ca într-un mic orăşel oniric caracterizat de fericire şi de iubire.

       Cu sau fără iubire, despărţirile ne sunt mai puternice decât voinţa şi, din păcate, chiar dacă alţii nu pot vedea cu ochiul liber, unele înfrângeri prea ne schilodesc. Dar, poate, ne binecuvântează cu ură.

17 comentarii la “Despărţiri

  1. araoimi spune:

    Imi place Ozzi,am fost o vreme fan !🙂
    Despartirea nu e unilaterala.Ca sa ajungi la ura, treci prin frangeri sufletesti. Poti sa urasti orice. Aduni cioburi de sticla sa refaci un fragment de amintire. Nu ajuta. E frumos „…ca intr-un mic orasel oniric caracterizat de fericire si de iubire.” Si da, infrangerile ne „schilodesc”…

    • Nevermore spune:

      Araoimi, se poate intampla ca unii oameni, considerandu-se in drept sa isi aleaga drumul, sa decida si sa influenteze si soarta altora. Raman la impresia mea, de prea multe ori despartirile sunt unilaterale, inclusiv atunci cand sunt determinate de circumstante care sunt puse mai degraba pe seama sortii decat pe seama vointei umane.🙂

      • araoimi spune:

        Iertare, nu pot fi de acord.
        Despărțirea presupune în orice situație prezenta a cel puțin două persoane. Dar îți respect opinia.
        Sigur ca în drumul ales nu suntem singuri. Ar fi ciudat sa fie așa.
        Soarta..
        As dori ca soarta sa nu fie Maleficient…pentru nimeni.
        Zi liniștită….sau veselă, cum dorești! 😊

      • Nevermore spune:

        Araoimi, iertarile si scuzele nu isi au locul. Ideea in sine este o moneda de schimb. Farmecul nostru, al oamenilor, consta inclusiv in posibilitatea de a gandi si de fi diferiti. Sunt diferente de perceptie, de idee, de nuanta, care nu ar trebui deloc condamnate, dimpotriva. Si cum spunea Socrate, parca, orice discutie in contradictoriu, daca nu imi schimba convingerile, le face mai puternice. Din nou, zi usoara!🙂

  2. araoimi spune:

    Pai daca asta gandea Socrates lasa, vezi…🙂
    „Foloseste-ti timpul pentru a te imbogati din scrierile altora, astfel incat sa obtii cu usurinta ceea ce altii au obtinut din greu.”🙂
    Nu prea este firesc..
    Oricum exista „nuante”, suntem diferiti. Cred ca am mai spus asta, ar fi caraghios sa fim identici in gandire si aspect. Ce rost ar mai avea o discutie intre doua persoane „la fel”. Poate ca nici oglinda nu este expresia corecta a noastra. Sa ramai asa cum esti Nevermore ! Unic in felul tau.🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, este firesc sa profitam de posibilitatea de a invata de la altii. Desi sunt gata sa sustin ca in anumite privinte nu este bine sa luam de bune toate parerile altora, este bine sa ni le construim pe ale noastre chiar cu riscul de „a da cu capul”. Multumesc, o zi frumoasa!🙂

  3. araoimi spune:

    Nu, nu !
    Imi este frica sa „dau cu capul”. Nu risc. Sigur, nu traiesc ca si mod de viata decat dupa propriile mele principii. E bine totusi sa tinem cont si de parerile celorlati. Unele sunt pozitive. Nu suntem singuri in Univers.
    Crezi in existenta extraterestrilor ?
    Te vaaaad ! In mod sigur razi de mine.🙂
    Erau o parte din lecturile preferate din copilarie. Daca iti spun ca eu am vazut un OZN in mod sigur razi de mine ! :))))))))
    Noapte fara OZN-uri, ramai in linistea sau nelinistea scrisului….🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, nu mi-as permite sa rad de cei care cred in existenta extraterestrilor – cu exceptia cazurilor in care, in numele credintei lor, nu se dedau la actiuni stupide precum pancarte indreptate spre cer cu mesajul „take me”. Si nici atunci nu as rade si atat, mi-as face si cateva cruci. Pentru ca imi place sa spun ca ma indoiesc de toate, ma indoiesc de existenta extraterestrilo pe cat ma indoiesc de inexistenta lor. Prefer sa raman la credinta intr-o putere, oricare ar fi ea, care, chiar si fara invelisul teluric, sa imi lase spiritul sa calatoreasca, prin alte vieti sau prin alte lumi. Viata este prea complexa ca sa fim doar furnici.🙂

  4. araoimi spune:

    Nevermore, eram eleva cand am vazut in miezul zilei, ceva care semana cu un OZN. Poate era o reflexie a cartilor citite intr-o anumita perioada. Nu stiu.
    In general in anumite etape ale copilariei suntem fascinati de „necunoscut”. Desigur avem nevoie sa constientizam ca exista cineva care coordoneaza Universul. Dintr-un punct pornesc o infinitate de puncte, Universul este infinit, dar pana la urma se pune intrebarea cine a creat infinitul. Nu sunt o credicioasa la cote maxime dar nici nu am puterea sa reneg existenta divina.
    Nu vreau sa fiu furnica ! 🙂 Poate doar un crin…dar aspir prea sus. Parfum, puritate, imperial pana la urma. Dar si crinii mor, nu-i asa ?🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, orice forma de viata, indiferent de care, trebuie sa isi afle sfarsitul. Adevarat, conteaza ceea ce suntem, indiferent de cat de mult dureaza fiintarea. In privinta OZN-urilo nu am caderea sa ma pronunt, si totusi, este adevarat, de multe ori subconstientul, sub influenta unor lucruri traite sau citite care ne-au marcat puternic, poate sa ne joace feste. Si mai cred ca avem, noi oamenii, puterea de a nega existenta unei divinitati, dar cine are curajul sa o faca?!🙂

      • araoimi spune:

        Nevermore, dacă este așa cum se spune ca moartea este „trecerea” în lumea spirituală , poate ca ăsta este echilibrul pe care îl oferă Universul.
        Sau creatorul lui. Desigur fiecare dorim sa fim speciali, atât prin natura noastră cât și prin modul în care ne construim conștient valorile.
        Ei, povestea OZN-lui e destul de fascinanta și acum. Exista studii care contrazic existenta lor ca fiind extraterestre.
        Sincer ? Eu nu am „curajul” sa contest existenta divină. Îmi este teamă.
        Nu mă întreba de ce . Nu voi putea sa-ti dau un răspuns clar.
        O noapte liniștită cu cer albastru ! 😊

      • Nevermore spune:

        Araoimi, sunt multe supozitii care se pot invoca in privinta mortii si a Universului. Si sunt aproape sigur ca in functie de experiente si inclusiv de varsta, multi dintre noi vor migra de la una la alta, cautandu-si nu „salvarea” sufletului, ci linistirea sa. Poate teama se poate explica inclusiv prin pariul lui Pascal. Multumesc!🙂

  5. araoimi spune:

    Nevermore, este greu de aflat care este „taina” mortii. Ca ne risipim in nisipul oceanului ca o pulbere de stele sau vom fi torte aprinse zvarcolindu-ne in iad.
    Nu am indrazneala sa caut misterul.
    Pai da, Blaise Pascal ma pune in dilema. Sa risc pierderea fericirii eterne ?
    Acuma ce sa fac ? Sa cred sau nu ? Nu ! Am hotarat si fara pariu.
    Sa raman in credinta in care am fost botezata. Sa cred si eu in ceva.
    Nevermore, sigur nu imi doresc sa ajung in iad.🙂
    Noapte …ai grija, e luna plina, am vazut-o !🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, sunt unele conceptii care pretind ca, de fapt, nu exista nici rai, nici iad – sunt doar parabole. Altele presupun ca iadul ni-l facem noi insine, in viata, prin modul in care ne devenim proprii tortionari. Iar altii, ar spune ca s-ar duce in rai pentru priveliste, in iad pentru companie. Depinde de gusturi… :))

      • araoimi spune:

        Pau nu stiu. E frumos peisajul. Nu pot fi combinate ? :))))

      • Nevermore spune:

        Araoimi, era o snoava pe care nu o voi reda in totalitate, dar concluzia era una hilara, avand in vedere cum se gandea Dumnezeu sa organizeze concerte rock in Rai: „tu chiar crezi ca vine Iron Maiden pentru cinci ametiti”?! Ma tem ca asemenea combinatii ar fi mai inspaimantatoare decat povestile de groaza ale lui Poe sau romanele Sandrei Brown, la alegere.🙂

  6. araoimi spune:

    Îmi place snoava ! 😂
    Nu o știam. Auzi domnule concerte rock în Rai ! 😂 Și mă gândesc cum sunt îmbrăcați îngerii. Prefer Edgar Alan Poe !
    Dar clar, nu o vreau pe lady Brown !
    Mulțumesc pentru momentul hazliu.
    Seară faina, Nevermore ! 😊

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s