Laudă-mă gură, că-ţi dau prăjitură!

          Spunea Orwell cândva demult că poţi crea oameni morţi, dar nu şi oameni vii. Transpunând acest principiu într-o viaţă reală, a mea, spre exemplu, ca scriitor proclamat şi abia apoi autoproclamat, aş spune că datorită lui scrisul are, în multe momente, părţile sale dificile. Se poate întâmpla ca unii să se recunoască în vreun personaj şi să se uite chiorâş pentru că le poate fi lezat inclusiv simţul onoarei. Se poate întâmpla ca altora să li se pară că le sunt furate vieţile şi transpuse în poveşti care pot să se depărteze mai mult sau mai puţin de la realitate. Sunt oameni care pot să se indigneze că despre ei nu se scrie, că nu sunt folosiţi ca tipologii de personaje; şi mai sunt alţii care îşi deşartă toate buzunarele amintirilor şi ale experienţelor pentru ca, într-o satisfacere a grandomaniei, sau cine ştie a cărei alte nevoi egoiste, să poată spune că se va scrie o carte despre ei.

          Poate părea că scriitorul, orice ar face, dacă ajunge să aibă tangenţă cu viii, va fi la un moment dat nedreptăţit, în aprecieri şi în dorinţele celorlalţi, de a se scrie sau de a nu se scrie despre ei. Despre morţi se spune că nu trebuie spus decât de bine, deci încă o nedreptate – nu poţi crea un personaj antipatic aruncându-i toate tarele în spatele unui om care a fost real şi a plecat la cele veşnice.

          De aceea – şi aici ne jucăm cu ideile, nu ne plângem! – poate părea nedreaptă întrebarea „care este cartea ta preferată?”. Bineînţeles, nedreptatea se raportează strict la nivelul de muncă, de efort depus de autorul unei cărţi pentru că, pe un fir logic, o carte preferată necesită, neapărat, consum mai mare din partea celui care o scrie, pentru a îi da valoare. Ştiu, afirmaţia este perfect contradictibilă, şi de către persoanele mai intolerante socotită chiar ca prostească. Şi pentru că, se spune, nu există cărţi proaste; or, într-un asemenea caz, diferenţele vor fi făcute strict de subiectivismul cititorului, de modul în care rândurile i se pliază pe suflet şi de cât de mult se regăseşte în cartea respectivă. În consecinţă, preferinţele sunt strict o reflecţie a personalităţii celui care le exprimă şi, probabil, a sufletului său.

          „Care este cartea preferată?este o întrebare la care aş putea să răspund fără prea multe ezitări; şi voi răspunde şi la ea, cândva. Totuşi, amânând încă puţin acel moment, prefer să declar că dacă m-ar întreba cineva care este cartea pe care o iubesc cel mai mult, acum (cel puţin deocamdată!) răspunsul ar fi cât se poate de simplu.

Pedeapsa

41 comentarii la “Laudă-mă gură, că-ţi dau prăjitură!

  1. araoimi spune:

    Nevermore, chiar iti pasa ?
    Ma pot regasi in orice alta pagina , asta nu presupune ca eu sunt „sufletul” ei.
    Poate fiecare personaj are cate ceva din structura cititorului.
    Imi place asocierea din imagine…
    Spor in noapte !🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, pornind de la un cadou pe care l-am primit si care m-a bucurat foarte mult, anume o fotografie a „Pedepsei”, ideea a prins contur si cativa iubitori de subsemnatul si de carte au inceput sa imi ofere tot mai multe bucurii. Si e foarte interesant, cel putin pentru mine, sa constat asemenea analogii care chiar ma magulesc. Daca imi pasa? Este posibil sa ajungem sa ne iubim cartile mai putin, pe masura ce trece timpul, ne schimbam si scriem altele. Totusi, nu vom ajunge niciodata in punctul in care sa nu le mai iubim deloc. Cei care se dezic de opera trecuta se dezic de ei, ceea ce mi se pare grav. Multumesc, zi insorita!🙂

  2. araoimi spune:

    Intrebarea era legata de reactia cititorului care se simte „lezat”, regasindu-se in imaginea unui personaj.🙂
    Este normal sa te bucure cadoul. Ma duce gandul la noptile tarzii cand autorul poposeste (ne)obosit, indelung asupra unei pagini scrise…
    Cineva a creat Universul infinit si chiar daca unii nu iubesc maretia lui, el nu poate fi minimalizat sau limitat. Sigur, cartea nu atinge maretia lui, doar ca si cartea creaza in mintea cititorului un univers, un spectacol de umbre, lumini si personaje care captiveaza imaginatia. Scriitorul ca si cititorul nu sunt eterni, cartea ramane…
    Poti uita umbrela cine stie pe unde, cum poti sa uiti opera creata de tine…
    Si da, cred ca vine toamna cu inspiratii aramii !🙂
    Noapte buna, Nevermore !

    • Nevermore spune:

      Araoimi, am incercat sa evit putin… nu, un cititor care nu are legatura cu scriitorul nu se va simti la fel de lezat precum cei aflati in proximitatea sa, care se pot recunoaste ca tipologii de personaje. Or, intr-o asemnea situatie, nu se poate sa nu imi pese – cel putin mie – la nivel minim.😀 In privinta eternitatii, traim atata timp cat cineva isi aminteste de noi. Zi frumoasa!🙂

  3. araoimi spune:

    Acum am priceput, Nevermore. Sigur ca daca Araoimi se surprinde in caracterul superficial al vreunui personaj, nu te va privi „chioras” desi nu stiu daca pot sa-mi razvratesc in felul asta privirea.🙂 Nu mai vorbesc despre asta.
    E aproape miezul noptii.
    O noapte linistita !🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, intr-un caz fericit, un scriitor care ar ajunge sa fie citit de milioane de oameni nu ii poate purta fiecaruia grija. Celor din proximitatea sa, da. Nu pierdem ce nu avem, doar ceea ce avem. Multumesc, zi stralucitoare!🙂

  4. araoimi spune:

    Nevermore, este evident ca nici un scriitor celebru nu are habar de felul in care multitudinea de cititori ii percep opera.
    Multumesc, dar a fost nu dor stralucitoare ci si caniculara.
    Acum as trece si peste toamna, doresc sa fac „ingeri pe zapada” ! :)))
    Seara faina !

    • Nevermore spune:

      Araoimi, mie, personal, mi se pare mai important cum imi percep eu opera. Dar cu siguranta si asta ar putea fi o prostie din alte puncte de vedere. Fiecare gandeste in felul lui, asa cum orice lucru, chiar daca devenim nerabdatori, trebuie facut la timpul lui.🙂

  5. araoimi spune:

    Nevermore, este drept și firesc sa fii primul care își „evaluează” creația. Este evident că eu sau noi, cititorii suntem subiectivi.
    Acuma sincer, nu am calitatea să judec un paragraf dar știi și tu ca fb.-ul este full de citate. Și tot atât de sincer, chiar dacă sunt celebre, unele nu sunt în asentimentul meu.
    Nevermore, timpul iți aparține, timpul și spațiul tău…”avem timp pentru toate” ! 😊

    • Nevermore spune:

      Araoimi, respectiva retea de socializare are avantajele si dezavantajele ei. Permitand pana si celui mai simplu dintre indivizi sa construiasca un cult al propriei personalitati, in anumite momente pot chiar sa ma bucur ca exista practica citatelor – macar o parte din intelepciunea altora nu se pierde, chiar daca nu este inteleasa. Prefer cititorii de carti cititorilor de citate, dar un cititor de citate este preferabil cuiva care nu citeste deloc. Si nu, in dese randuri nu avem suficient timp!🙂

  6. araoimi spune:

    Am anumite rezerve vis-a-vis de „socializarea” de pe fb. Prefer să păstrez pentru mine părerea. Este adevărat, nu pot să impun „reguli” și nici nu îmi permit așa ceva. Neesențial până la urmă.
    Nu prea stau pe acolo. Adevărat , nu prea este timp…sau poate nu-l gestionam cum ar trebui.

    • Nevermore spune:

      Aroimi, fiecare este stapanul timpului sau si il foloseste cum considera de cuviinta. Ceea ce este ciudat, insa, este evolutia perceptiei asupra lui. La 20 de ani ni se pare ca avem tot timpul din lume, apoi, mai tarziu, incepem sa il simtim cum se scurteaza si, inclusiv, se ingusteaza. Pana cand – sper sa ajung cat mai tarziu in acel punct – simtim ca avem prea multe de facut, sau de spus, si nu mai avem timp.🙂

  7. araoimi spune:

    Nevermore, ajungem acum la destinul creatorului unei opere literare în fata timpului implacabil. Am rămas cu ideea că nu trăim în timp, avem o existenta cosmica. Timpul suntem noi în spațiul macrocosmic. Chiar dacă suna oarecum eminescian…😊

    • Nevermore spune:

      Araoimi, destinul creatorului, indiferent ca vorbim de creatie literara sau de alta exprimare artistica, este acelasi: moartea. Destinul operei este, din punct de vedere al supravietuirii ei, o problema de valoare si de perceptie a celor carora li se adreseaza. Pe de alta parte, timpul este doar o alta unitate de masura inventata de om, asemenea kilometrului sau kilogramului; sau o perioada de valabilitate a fiintei umane. Pentru ca – afirmatie contradictibila usor si facuta mai degraba in joaca – timpurile nu se schimba niciodata, doar oamenii care salasluiesc in ele.🙂

  8. araoimi spune:

    Nevermore, avea dreptate Freud care explica in felul lui ca daca doresti sa ai puterea de a suporta viata poti fii pregatit sa accepti moartea. Vezi si aici, poate ca nici nu mai conteaza cum a trait el, importanta este opera lui. Pana la urma, sa fie moartea scopul existentei ? Cine stie. Da, timpul este doar o creatie a creierului nostru raportat la gravitatie, suntem cronocentrici.
    Se spune ca Universul s-a nascut in urma cu 13,6 miliarde de ani, afirmatie facuta evident in raport cu existenta noastra de acum. Este clar ca ne raportam la sistemul central al creierului nostru. Indiferent unde ne aflam ( tren, avion) viteza luminii e costanta, fapt demonstrat de altfel de Enstein. Noi, da noi ne schimbam.
    Cum ar fi sa fie altfel ? E retorica. 🙂

  9. araoimi spune:

    Poarta asta catre alta stare a noastra, este misterul pe care nu stiu daca vreodata cineva il va descifra; dupa toate studiile medicale facute, se pare ca inca nu se cunoaste. Nu bravez, imi este teama de moarte.
    Ai dreptate Nevermore, viata este un dar nepretuit.🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, de descifrat vom descifra toti, la momentul potrivit, fara ajutorul vreunui studiu medical, al „cercetatorilor britanici” din redactia publicatiilor de duzina sau a oricui altcuiva. Viata este un dar cu care facem fiecare ce doreste, dar cred ca e bine sa nu neglijam prezentul in favoarea viitorului.🙂

      • araoimi spune:

        Nevermore, sigur este firesc sa existe studii în privința ultimului pas al existentei. Sigur , nimeni nu poate spune cu certitudine ce se întâmplă în acel moment.
        Și da, trăim prezentul.
        Exista clipa, momentul…
        Seară faina ! 😊

      • Nevermore spune:

        Araoimi, sa imi fie cu iertare, mie nu mi se pare firesc, ci stupid. S-a trait atata vreme, si foarte bine, fara sa facem studii, doar punandu-ne intrebari. Un mister descoperit isi pierde din farmec, cu atat mai mult cu cat s-ar putea ca raspunsurile sa nu ne placa. Si peste toate, imi place mai mult atitudinea cealalta, „eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.🙂

  10. araoimi spune:

    ” ..și nu ucid cu mintea tainele. .”
    Nevermore, fără întrebări nu există răspunsuri. Moartea oricum este și va rămâne mister. Cel puțin în secolul nostru. Poate pentru totdeauna. Cine știe.
    Mistere …de fapt ai dreptate. Ar fi plictisitor sa trăim intr-o deplină cunostere.
    Noapte liniștită. 😊

    • Nevermore spune:

      Araoimi, ideal este ca intrebarile sa nasca nu numai raspunsuri, ci si alte intrebari. Moartea este bine sa ne ramana cel mai mare mister, iar viata o bucurie continua. Deplina cunoastere nu exista, cu atat mai mult cu cat ea, cunoasterea, cu cat este mai mare cu atat atrage mai multa suferinta.🙂

      • araoimi spune:

        Întrebări și răspunsuri. Sau întrebări fără răspuns. Bucurie continuă.
        Nu prea cred. Depinde de noi cred, de felul în care știm sa aducem starea de bine către noi. Sa-mi fie cu iertare dar nu înțeleg în ce măsură cunoașterea, aduce suferință. Sau numai suferință. Este doar opinia mea. Seara faina ! 😊

      • Nevermore spune:

        Araoimi, cred ca intrebarile fara raspuns sunt foarte rare, in general gasim mai multe raspunsuri si chiar alte intrebari. Din punct de vedere filosofic, cu cat stim mai mult, cu atat ne dam seama ce putin stim si cat de putin vom sti. Suferinta isi gaseste caile ei, iar unele niveluri de cunoastere o aduc in mod indiscutabil. Zi faina!🙂

  11. araoimi spune:

    De acord. Insa, are importanta si raportul pe care il avem cu propria noastra suferinta. Cred ca toti oamenii, fara exceptie trec prin starea asta.
    Cred ca Blaga vorbea despre cunoastere undeva, nu imi amintesc unde am citit asta. Nu pot sa redau textual dar am inteles ca de fapt cunoasterea nu este o simpla teorie, se pare ca poate duce catre suferinta. Cunoasterea este nivelul de spiritualitate al fiecaruia. Nu te pot contrazice.🙂
    Seara …spirituala, fara suferinta !🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, suferinta este, in principiu, proportionala cu valoarea individuala. Sunt oameni a caror suferinta suprema, inafara de cea fizica, este pierderea unei oi sau a unei capre fara de al carei lapte vor flamanzi o zi intreaga. Sunt altii a caror suferinta este nedreptatea, si nu pentru ca ar fi suferit-o in mod neaparat si exclusiv ei insisi, ci pentru ca ajung la un nivel sufletesc inalt, respectiv la un nivel de cunoastere care largeste orizonturile. Raportandu-ne inclusiv la dictonul „mai binele este dusmanul binelui” putem sustine ca suferinta este adusa de cunoastere. Si, cum ziceam, cu cat stim mai multe, cu atat ne dam seama de cat de neimportanti suntem. Asta da suferinta, si a noastra, si a orgoliului nostru. Multumesc, seara faina!🙂

  12. araoimi spune:

    🙂 Mi-ar fi greu sa te contrazic. Frumoasa expunere. Si aici ma refer in mod special, la felul in care ai exprimat modul in care cunoasterea ne face sa constientizam valoarea („neimportanti”) noastra.
    Multumesc, Nevermore !
    Noapte fara nemultumiri, noapte buna in ale scrisului !🙂

  13. araoimi spune:

    Cred ca sunt zeci de pagini de scris despre valoare. In epocile arhaice erau poate mai mult legate de traditie. In lumea contemporana valorile au alte tendinte. Adevarul ca valoare gnoseologica este un isemn al onoarei si demnitatii. Este arhicunoscut ceea ce a spus Aristotel_”Prieten mi-e Platon, dar mai prieten imi este adevarul”, ridicand in acest sens adevarul ca valoare in varful piramidei.
    Seara faina, Nevermore !🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, pe de alta parte, sunt voci care au negat valoarea si aplicabilitatea cunostintelor antichitatii pentru ca trecuse timp, omenirea mai imbatranise, se „maturizase” si ajunsesera chiar sa se intrebe: „ce am avea de invatat, noi, „maturii” din copilaria omenirii”? Ne raportam la anumite conceptii si concepte pentru ca ele corespund structurilor noastre, dar acestea nu capata valoare universala si nu devin postulate. Adevarul – pentru ca acesta este exemplul dat – pe langa ca este dureros, sau tocmai pentru ca este dureros, s-ar putea sa ne lase fara mai multi Platoni decat avem. Probabil ca mai bine ar fi sa nu absolutizam nimic. Multumesc!🙂

  14. araoimi spune:

    Sigur, dupa atatea tratate despre valori, adevar, citindu-le la nesfarsit, uitam ca uneori este posibil sa nu corespunda principiilor noastre. Scrise intr-o anumita perioada istorica, au ramas valori la care ne raportam doar in anumite situatii. Adevarul ? Are si el rostul lui. Poate uneori tacerea e mai benefica…nu stiu.
    Noapte linistita ..🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, cred ca ceea ce citim la varste mai fragede, in care nu suntem copti ca adulti, ajunge sa ne influenteze si sa ne creeze principiile. Mai tarziu, ceea ce citim si le contrazice, are parte de rezerva, de dezavuare sau, eventual, in cazuri putine, ajunge sa ne schimbe conceptiile. Pe cat de adevarat este ca oamenii pot naste carti, pe atat de adevarat este ca si cartile pot naste oameni. De acord, tacerea este de multe ori benefica, poate chiar cea mai buna solutie, dar trebuie folosita cu masura.🙂

  15. araoimi spune:

    ….si ce anume citim. Pentru ca nu putem percepe un urias ca Tolstoi sau care vrei tu din dramaturgie, sau din filosofie la 14 ani la fel peste 20 de ani, sau poate spre o varsta mult inaintata.
    Nevermore, pai si tacerea asta are masura ei, nu „amutim”🙂 decat atunci cand cuvintele nu isi au rostul.
    Cred ca septembrie ne aduce surprize maine…vine ploaia !
    Seara faina si racoroasa !🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, sunt de acord ca fiecare varsta isi are cartile ei. La fel de adevarat este ca sunt carti din care, reluandu-le dupa niste ani, putem intelege altceva, sau mai mult. Ce anume citim… in anumite momente este bine sa citim ce ne pica in mana. Lectura este un exercitiu intelectual si are darul de a ne imbogati vocabularul. Plus ca, avand termene de comparatie – subiective, adevarat – avem posibilitatea si putinta de a cerne, de a distinge varfurile de… sa nu spunem nonvalori (desi din punctul meu de vedere exista), de alte emanatii scriitoricesti. Multumesc!🙂

  16. araoimi spune:

    Am ajuns la un moment „mort”. Daca as spune ca zilele astea am deschis o carte, as minti. Ma pregatesc sa plec pentru o vreme scurta din tara. Sigur, voi avea acces la internet. Doar ca de data asta vreau sa „vad’🙂.
    Nevermore, nu pot sa citesc tot ce imi „pica in mana”. Am mereu sentimentul ca timpul se comprima si trebuie sa fac „selectie”. Greu si asta. Daca intru in librarie am nevoie de timp. Libraria nu este un loc in care sa stiu exact ce imi doresc sa cumpar. Acolo sunt autori si cuvinte. Sunt de acord ca lectura este „un exercitiu intelectual”, doar ca aspectul asta este mai degraba specific scriitorilor. Eu sunt doar …cititorul, obosit dupa studiul unor dosare si cu mintea ametita de articole din legislatie. Aici este diferenta.
    daca eu iti vorbesc de art. 33, alin.1 din OG 92/2003, republicata (doar un mic ex.) ce importanta prezinta pentru tine ? :)))))
    Si acum te intreb eu:
    – Nevermore, care este cartea ta preferata ?
    Sper ca nu te-am suparat. Evident nu astept un raspuns.🙂
    Noapte linistita….

    • Nevermore spune:

      Araoimi, cu sinceritate si fara urma de ironie indreptata impotriva oricui, imi amintesc ca m-a pufnit rasul cand o persoana extraordinara angrenata in mecanismul literaturii mi-a atras atentia: „cititorul e obosit”. Am ras, neintelegand pe loc ce vrea sa spuna. Dar e adevarat, in dinamica nebuna a vietii ne este tot mai greu sa ne facem timp pentru lectura. Si totusi, cine vrea, poate. Din punctul acesta de vedere poate si scriitorul ar trebui sa se gandeasca la viata cititorului si sa aiba „mila”. Desi, parerea mea, sunt rabaturi care nu se fac, indiferent de situatie. Lectura trebuie facuta in anumite conditii, si este bine sa ne alegem cartile inclusiv in functie de context – parerea mea este ca pe tren nu se poate apuca nimeni sa il citeasca pe Kant.😀 Raspunsul la intrebare vine fara ezitare si nu cred sa se schimbe prea curand: „Un veac de singuratate”. Zile faine si „vederi” placute!🙂

  17. araoimi spune:

    Nevermore, am avut un sentiment de „teama” dupa ce am citit ce am scris.
    Dar am obiceiul (poate putin agreat) de a spune ce gandesc. Recunosc, ai dreptate, avem timp pentru orice. Astazi am reluat „cutreieratul” prin librarii.
    „Nu avem” ! 🙂 Ai dreptate, „cine vrea, poate !”
    Nevermore, fii sigur ca nu voi lua cu mine in avion pe Kant, Schiller sau Feuerbach.. :))) Nu este locul potrivit pentru asa ceva.
    Sper sa fie timp frumos. Si voi urmari sa vad ce mai scrie RN.🙂
    Multumesc pentru raspuns !!!🙂

  18. Andreea spune:

    App de GGM: A trai pentru a-ti povesti viata. ……

  19. araoimi spune:

    Cat mai multe pahare pline !🙂
    Si da, sa incercam” sa vedem partea plina a paharului.
    Pe curand, Nevermore !🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s