De gustibus

          Într-o noapte în care nu aveam astâmpăr mi-am amintit de un clişeu exprimat englezeşte, de acum multă vreme, care mă face să râd şi acum. Mă refer la o întrebare pe de-o parte hazlie, pe de altă parte înspăimântătoare: „Coffee, tea or me”? “Me”-ul l-aş exclude cu siguranţă, neavând ce oferi, pe de-o parte, neavând ce primi pe de alta – aşa îşi spune personajul pe care îl întruchipez în faţa oglinzii, chiar dacă există posibilitatea să se schimbe de la o zi la alta.

          Pe de altă parte, pentru cel care refuză uneori să se descopere în luciri oglinditoare, întrebarea a rămas: cafea sau ceai?! Şi Doamne fereşte să o luăm de la istorii încoace, şi să trecem în revistă atributele culturale ale fiecărei băuturi. Jur, am cunoscut oameni care consumau tot felul de băuturi inclusiv pentru tradiţia lor, nu numai pentru gust. În lumina vremurilor actuale, tocmai pentru că iubesc snobismul, în anumite momente, dar numai pe cel intelectual, nu consum ceai la ora cinci după-amiaza. Atunci mai degrabă o bere, deşi au fost zile în care la o asemenea oră, încercând să deschid ochii, eram la prima cafea. Mai mult, auzind că unii ajung să îl combine cu lapte m-a înspăimântat atât de mult ideea încât pentru o perioadă m-am temut de respectiva combinaţie mai mult decât m-aş teme de otrava în mâncare. Aici aş face alt jurământ – prefer să mor otrăvit decât să supravieţuiesc unui ceai cu lapte.

          Nu cu ceaiul am eu problemă, asta o pot confirma mulţi, şi ca argument mărturisesc că nici cafeaua cu lapte nu o înghit, nici măcar cu noduri. Poate cu vreun herpes, apărut, logic, numai la gândul unei asemenea combinaţii. Şi, din nou, ca să mă arăt mofturos până la Dumnezeu şi înapoi, să nu mi se dea nici vreo cafea preparată la modul brazilian, pentru că eu apă chioară cu aromă de boabe de cafea nu beau. Fără a intra în detalii, îmi mărturisesc oricui vrea să ştie apetenţa pentru cafea. Într-o vreme era unul din cele mai puternice imbolduri pe care le-am avut să mă dau jos din pat. Plus că, dacă există o urmă de inspiraţie, poate deveni extraordinară combinată cu coniac sau chiar cu whiskey. Lăsând însă joaca, aş spune că de acum mulţi ani m-am obişnuit să cer „cafea la perfuzie”, şi pretenţia rămâne în picioare şi în zi de azi.

         Sentimental, însă, lucrurile stau altfel. Cu nişte zile în urmă am avut parte de nişte momente meteorologice de care o lună de octombrie spre sfârşit s-ar simţi mândră. Fără prea multe raţionamente, poate din obişnuinţă, poate din nevoie, poate din amândouă, m-am repezit să inventariez stocul de ceai care, din fericire, deşi neîmprospătat, nu s-a arătat deloc sărac. Aşa îmi place mie, ca din prag de iarnă până înspre primăvară, fără a mă crede englez dar la modul cel mai sufletist cu putinţă, să mă fac consumator de ceaiuri.

          Şi dacă m-ar întreba cineva ce prefer, cafeaua sau ceaiul, aş răspunde oarecum cu uşurinţă. Cafeaua este necesitate permanentă, ceaiul, în iarnă, îmi mângâie nu numai papilele gustative, ci şi amintirile şi sentimentele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s