Note

          „Lăsaţi-i, domnule, în pace că pe ei nu îi interesează, ei scriu în chineză”! am auzit în spatele meu o voce veselă, vioaie. Ne-am întors privirile surprinşi, şi eu şi ‘nea E. “Noi sărbătorim limba română şi voi o exersaţi! La crâşmă”! continuă vocea care sub ochii noştri primea chipul zâmbitor şi rotund al lui FP. Ne salutăm, apoi vocea îmi spune: „Ia, tinere, să stau aici, lângă tine”. Lui FP i se poate spune om la fel de bine cum i se poate spune voce; şi i se poate spune voce la fel de bine cum i se poate spune om. Are ceva anume, un stil care îi permite să facă afirmaţii pe care să le alăture calităţii umane – asta am hotărât eu după ce am ajuns să îl observ mai bine, pentru că înainte, necunoscându-l, era doar o voce. O voce, aşa cum alţii, oricâte ar spune şi oricât s-ar zbate, rămân oameni, nu devin voci.

          – Râzi tu, râzi, dar poate peste douăzeci de ani parcă văd că vii la noi să te învăţăm să scrii în chineză, spune nea E. compunându-şi cu succes o mască ironică. Cine ştie ce ne-or mai face chinezii ăştia!

           – Şi? Exersaţi de mult? Eu eram în piaţa Rahova, dimineaţă, când m-au luat ca din oală: „haideţi, domnule, este ziua limbii române, veniţi să spuneţi câteva cuvinte”! Ce să fac, m-am dus, şi a început să mă întrebe lumea de voi.

           – Eu… încep tătărgănat, încercând să mă justific cumva, pentru că eu încă scriu în română şi nu intenţionez să scriu în vreo alta încă multe zeci de ani.

          – Noi, mă întrerupe ‘nea E., ne uitam aici pe nişte texte care… şi ce să serbezi! Unde! Acolo?! Aşa suntem noi, serbăm limba română într-o singură zi şi o măcelărim în toate celelalte. Ce să serbezi… uite, îmi spune apoi, aici! Aici ai o greşeală în structura textului; începi minunat, ca o sonată de pian a lui Mendelssohn, curgător, şi închei cu trompete! Păi unde ai mai auzit tu pian cu trompetă?!

           Nu a fost nevoie să mă justific, să spun că prefer să ascult AC/DC şi alte necuminţenii, Dumnezeu să mă ierte şi să mă aibă în pază, pentru că a continuat:

           – E bine, totuşi, e curajos. Alţii te-ar face una cu pământul, dar pentru ansamblu e bine, tu trâmbiţezi ceva, în definitv. Şi după cum vezi – se întoarce zâmbitor spre FP – noi exersăm limba română, şi o sărbătorim de fiecare dată când scriem!

           M-am gândit destul de mult la asta. Posibil ca actul scrisului să fie o sărbătoare continuă a limbii în care este făcut. La fel de bine cum ar putea fi o sărbătoare a spiritului creator – o spun pentru că tot mi s-a dus liniştea de când am fost întrebat într-o doară „noi de ce creăm”? Într-un fel, pentru asemenea întrebare o săptămână tematică mi s-ar putea părea interesantă. Pe de altă parte, un răspuns deloc simplist poate fi uneori suficient chiar dacă i se poate imputa aroganţa: pentru că nu ne-am născut să stăm răstigniţi doar pe crucea verbului „ a fi”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s