Rătăcire

          Posibil ca într-o noapte să îmi fi rătăcit drumul. Să mă fi pierdut de mine atât de mult încât a trebuit să încep să mă caut în alţii. În alţii, în altceva, chiar în nimic, în linişte, în anxietate, în spaima cu care ne întrebăm, din când în când: „ce caut eu aici”?! Sau poate mi-am pierdut drumul încă dinainte de a mă naşte, de aceea am ajuns pe lume, întrebându-mă cine sunt, privind chipuri stranii desfigurate de dorinţe care poate cândva ar fi trebuit să fie şi ale mele. Posibil să îmi fi pierdut aripile pe undeva, sau să mi se fi desprins una, de am căzut fără să mă zdrobesc de nimic – precum ceilalţi; sunt mulţi oameni care cad pierzându-şi visele şi se zdrobesc de nevoi. Şi se zdrobesc de voinţă, şi de lipsa ei, şi se zdrobesc sub propria lor greutate, pentru că lipsa întrebărilor apasă mai mult decât povara lor.

4 comentarii la “Rătăcire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s