Notă spre sine, cu multă emoţie

          A constatat cineva, nu spun cine, că manifest o anumită timiditate în privinţa autopromovării – tocmai eu, cel care uzează de multe ori de spusele lui Napoleon, anume că modestia este potrivită celor care nu au ce calităţi să arate. Pe de altă parte, în apărarea mea, susţin că autopromovarea poate să aibă iz de prost-gust, şi încerc să mă feresc de ea atât cât pot. Am mai abuzat eu de mine, citându-mă în faţa altora, dar cred că prima oară când am făcut-o cu mândrie reală a fost din clipa în care, citată de altcineva, mi-am învăţat o frază pe de rost.

           Dar nu cred că în aceste rânduri eu sunt important cu adevărat – afară de faptul că pentru mine îmi sunt indispensabil. Cred că, mai degrabă, aş fi vrut să încerc să răspund unei întrebări care mi s-a pus mai în glumă sau mai în serios. Şi, cu siguranţă, nu numai mie. Dar oricât de răspândită ar fi, cu siguranţă este una din întrebările delicate: „la ce visezi, care este visul tău”? Răspunsul ar fi pentru mulţi plictisitor, dezamăgitor de-a dreptul. Pe la şaisprezece ani, poate şaptesprezece visam cum în jur de douăzeci şi cinci de ani, arzând sub flacăta iubirii absolute, îmi voi întemeia o familie de care voi avea grijă până când voi muri şi pe care o voi apăra cu preţul vieţii mele. Probabil acela a fost primul semn de nebunie – chiar dacă nu mă declarasem vreun dumnezeu, visam la sanctuarul meu, numai al meu. Apoi visele mi s-au mai diversificat. La douăzeci şi trei de ani visam cum la treizeci de ani îmi voi întemeia o familie. La treizeci de ani visam cum se va materializa totul la patruzeci. Iar la patruzeci cine ştie cum voi mai visa, poate planificându-mi totul pentru vârsta de şaizeci de ani, pentru că, în definitiv, familia este celula de bază a societăţii. Şi, dacă nu suntem suficient de nebuni să ne dorim sanctuare, de anumite celule de linişte tot avem nevoie. Dar aceste gânduri erau, mai degrabă decât un vis, transpunerea scopului elementar al omului, anume de a lăsa ceva în urmă, de a îşi marca trecerea.

          „Care este visul tău”? Îmi răsună întrebarea în minte, uneori, atunci când am curajul să o înfrunt. Ca să o completez, m-am întrebat dacă există visători fără vise. Pe cele generale le avem toţi, într-o formă sau alta, şi totuşi, dacă ar fi să particularizăm… „Care este visul tău”? Eu cred că ştiu, dar intimităţile noastre, ale fiecăruia, aplică autocenzura inclusiv în privinţa viselor. Până şi eu aş pune întrebarea oricui, chiar dacă aş face-o cu scopul egoist de a cântări diferenţa dintre mine şi alt visător. Poate pentru că la o asemenea întrebare aş răspunde tot cu o întrebare: înafară de ăsta pe care îl trăiesc”? Apoi s-ar aşterne liniştea.

           O linişte plină de emoţie pentru că, am mai spus-o, aşa se aşterne timpul peste toate încât uit de când am început să visez să scriu. Ştiu doar că o fac. Ce nu visam, sau poate nu speram, este ce se va întâmpla mâine. Nu scriitorul, ci „Pedeapsa” lui îşi va da testul. O lectură în faţa unor nume în privinţa cărora nu de puţine ori m-am întrebat cum de am avut norocul să mă alăture lor. Dar despre lipsa mea de calităţi ascunsă de modestie voi vorbi altă dată, niciodată, atunci când voi simţi că mi se potriveşte ca o mănuşă.

           Emoţii sunt, şi chiar foarte mari, noroc cu anumite pahare şi cu alţi oameni care au înţeles că într-o asemenea situaţie s-ar putea să îmi tremure picioarele. Deşi – că mi-am amintit! – la emoţie am visat întotdeauna. Şi astfel revine întrebarea aproape veşnică în cuprinsul unei nopţi albe: „Care este visul tău”? Fără să răspund la ea, dar totodată fără a face uz de superioritatea unei vârste pe care nu o am, aş spune altfel. Adevărat e că visăm de multe ori pentru a avea puterea de a merge mai departe. Şi este adevărat că ceea ce visăm se poate îndeplini. Grija mare, însă, ar trebui să fie aceea că până să apucăm să ne împlinim, se poate întâmpla chiar şi ceea ce nu visăm. Iar eu nu visam să am atâtea emoţii pentru o lectură dintr-o carte, chiar dacă numele ei nu poate fi asociat decât cu al meu. Şi să nu uit! Lăsând orice emoţie la o parte, mai mult ca orice vis m-ar speria absenţa lui.

25 comentarii la “Notă spre sine, cu multă emoţie

  1. araoimi spune:

    Viața oferă o succesiune de vise, trebuie doar să conștientizăm ce visam …😊

  2. araoimi spune:

    Oho, prin cate faze trece creierul nostru in timpul somnului…
    Se pare ca visam destul de mult, cel putin asa sustin specialistii in psihiatrie.
    No, ce or fi undele alea theta si beta nu mai stiu. Dar stiu doar ca apartin gandirii analitice in somn..
    Doar ca tu faci referire la altfel de „vise”. Implinirea lor poate poate aduce bucurie sau tristete. De fapt, putem exista rational fara sa avem un vis ?
    E retorica.
    Noapte frumoasa, Nevermore !🙂

  3. araoimi spune:

    Sigur, in cele cinci trepte ale piramidei lui Maslow, ne identificam. Sau incercam.🙂 Cu toate ca sunt psihologi care contesta (nu in totalitate) „A Theory of Human Motivation”. Neesential pana la urma. Nu sunt psihanalist sa vorbesc despre ceva care ma depaseste ca si domeniu de cunoastere.
    Important este varful piramidei si evident drumul parcurs.
    Noapte linistita !🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, mereu vor exista contestatari. Sunt multi oameni atat de „plini” de ei insisi, atat de plini de superioritate incat analogia cu animalul le poate fi jignitoare. In timp multe teorii au fost atacate si contestate, unele au cazut, altele au ramas in picioare. Atata timp cat nu frizam ridicolul, suntem liberi sa ne alegem crezurile.🙂

  4. araoimi spune:

    Nevermore, ai umor !
    Sigur cunosc din pacate tipologia „infatuatului”. Pot fi ignorati cu calm dar si cu efort. Daca isi arunca masca dupa masca poti sa descoperi adevarul despre ei. Dar nu vor face asta.
    In „Nota spre sine, cu multa emotie”, am deslusit printre randuri cateva esente care te caracterizeaza. Nu te analizez pe tine RN, nici nu am dreptul sa o fac.
    E un fel de introspectie asupra caracterului tau. Si daca am citi cu atentie paragraf dupa paragraf, poate fiecare dintre noi ne-am pune intrebari…
    Si da, avem libertatea sa ne alegem crezul !
    Multumesc !🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, in acest spatiu ma feresc cat mai mult sa imi expun viata si intimitatile. Dar nu si-ar mai gasi rostul daca mi-as ascunde propriile filtre. Dimpotriva, ele trebuie nuantate, exprimate si, eventual, observate. Eu cred fiecare dintre noi trebuie sa isi puna intrebari, mai cu seama siesi. Si sa raspunda, nu sa evite raspunsul. Ar fi si asta o forma de libertate; sau de eliberare.🙂

  5. araoimi spune:

    Corect !
    Nici nu cred ca cineva trebuie sa fie preocupat de aspectul intim al vietii scriitorului. Am scris clar ca citind cu atentie, intrebarile ar trebui sa ni le adresam noua, despre noi. Este un aspect legat de psihologie.
    Orice stare negativa legata de psihicul uman, ascunsa timp indelungat poate duce catre manifestari patologice grave. Cred ca trecem fiecare dintre noi prin momente in care voluntar sau nu gresim. Avem „obligatia” sa ne asumam asta. Chiar daca asta inseamna suferinta. Eh, viata asta… plina de „culori” .
    Noapte buna, Nevermore !🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, partea buna in scris este ca, pentru a deveni subiect de tabloid, scriitorul este dator cu o miscare de tip huliganic sau revolutionar. Pentru a deveni subiect monden trebuie sa coboare la nivelul de primata, asemenea vedetelor romanesti, pentru ca altfel nu prezinta interes. Exemplele bune (daca sunt) sunt mai greu de urmat decat cele rele. Si mereu voi sustine, ce face scriitorul cu viata sa e treaba lui, nu ea trebuie scormonita si bagata in seama, ci opera.🙂

  6. araoimi spune:

    Nevermore, unele tabloide isi au rostul lor pentru cei care sunt „pasionati” de asa ceva.
    Evident, cititorul este interesat de opera unui scriitor, modul in care isi traieste viata scriitorul ii apartine.
    Pai ce este mai important ?
    Cartea sau autorul ?🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, sunt de acord, tabloidele isi au rostul lor, desi ideal ar fi, mai degraba, cultivarea oamenilor intr-o asemenea maniera in care orice incercare de editare a unei asemenea publicatii sa fie sortita nu esecului, dezastrului. Dar nu mai este vremea pentru asemenea naivitati! Zi cat mai faina!🙂

  7. araoimi spune:

    Nevermore, din pacate ele exista si se „consuma” ….
    Pana la urma sunt destinate celor care prefera asa ceva.
    Dar sa ignoram subiectul.
    Visul tau este real !!!
    Asta este important !
    Zile frumoase de toamna …. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s