Variabile

          Pentru că se spune bine, după autobuze şi după femei nu trebuie să fugi niciodată, cu pas moderat, încet şi grăbit deopotrivă, am ajuns la o crâşmă într-o companie de zile mari, deşi se înnoptase. Ceea ce m-a înciudat cel mai tare, dacă se poate spune că m-a înciudat ceva – este o exagerare plină de adevăr! – este că mereu se găsesc întrebări la care ori nu putem să găsim un răspuns, ori suntem nevoiţi să ni-l dăm noi înşine, cu posibilităţile noastre, periodic.

          Spun periodic pentru că – iată una dintre înciudări! – timpul trece şi orice bătălie pornită împotriva acestei treceri este pierdută din start. Partea bună este că prin această trecere, dacă avem noroc, ajungem să ne schimbăm şi noi, nu numai fizic ci şi din punct de vedere mental. Lucru care ne permite să ne reluăm întrebări cărora să le răspundem mai bine, sau mai complex, cu „mintea de acum”, nu cu “mintea de atunci”. Eu, din păcate, sau din fericire, neavând ce face cu timpul meu – doar nu o să îl pierd luptându-mă împotriva trecerii lui! – ca să mi-l umplu cu ceva, mai în joacă mai în serios, îmi pun tot soiul de întrebări.

          Spre exemplu: „dacă tot scriu (e ciudat, pentru că scrisul înseamnă inclusiv o încercare de a păcăli timpul, o luptă de gherilă, nu un război declarat), ar trebui să scriu ceva care să dureze, să rămână; deci, ce dă valoare unei cărţi, o asemenea valoare încât, dacă eu nu pot, ea să învingă pentru o vreme timpul”? Fără să mi se reproşeze asemenea dileme, dimpotrivă, mi s-a atras atenţia că ar trebui să încetez cu copilăriile şi să mă ocup de lucruri serioase, adică de scris. Păi cum”?! Este adevărat, scriem ceea ce suntem, ceea ce avem în vene, în inimă şi în minte, or o transpunere a acestui mod de gândire ar duce la concluzia că o carte lipsită de valoare nu putea fi scrisă decât de un om lipsit de valoare. Ceea ce, să mă ierte toată lumea, este imposibil să fie adevărat. Şi dacă, pentru a putea vorbi despre valoarea cărţilor, ar trebui să ne întrebăm ce este Literatura”? Cred că răspunsul pe care l-am primit îl voi păstra în minte multă vreme; sintetizând: să te întrebi ce este literatura este o prostie. Cred că este adevărat, Literatura poate să fie multe lucruri; poate să fie totul şi nimic; totul sau nimic. În definitiv, şi Sandra Brown şi Danielle Steel fac literatură; adevărat, nimicuri pentru bucătărese, pentru gospodine nefutute şi neglijate, pentru oameni a căror singură grijă este să îşi spele creierul sau să citească numai cum prinţesa, după ce îşi strecură mâna în pantalonii lui Făt-Frumos, a trăit fericită alături de el până la adânci bătrâneţe fără să mai moară vreodată. S-ar putea spune că şi asta este o înfrângere ipotetică pe care o suferă Timpul. Dar este o ipoteză stupidă. O asemenea înfrângere, cum ziceam, ipotetică, nu echivalează deloc cu aceea suferită în faţa lui Don Quijote. Sau în faţa lui Cervantes. Orice s-ar spune (şi s-ar putea spune orice!), chiar şi fără a i se putea demonstra ştiinţific valoarea, într-un studiu făcut de Institutul Nobel din Norvegia pe un eşantion de o sută de scriitori din cincizeci şi patru de ţări, „Don Quijote de la Mancha” s-a clasat pe primul loc într-un clasament al „celor mai bune şi de referinţă cărţi din literatura universală”.

          Deşi iniţial aş fi vrut să scriu despre ceva ce mi s-a spus despre psihologie – enormitate, din punctul meu de vedere – am renunţat momentan. Pentru că o enormitate mai mare ca aceasta, de a spune „eu am învins timpul”, nu cred că există. De învins nu învingem, doar unii dintre noi, cei favorizaţi, îl mai putem minţi cu câteva sute de ani. Poate chiar mii.

19 comentarii la “Variabile

  1. araoimi spune:

    Complexa expunere …desi nu cred ca a scrie necesita o raportare la celebrii autori. Este doar o parere a unui cititor. Nu ma lua in seama. 🙂
    Seara linistita !

    • Nevermore spune:

      Araoimi, pentru ca este un punct de vedere de luat in seama, as raspunde ca este benefica intotdeauna concurenta, dar cea cu sine insusi, nu cu un scriitor mort de patru sute de ani, sau de o suta. Inclusiv in literatura timpurile se schimba, fiecare limba are procesele ei de schimbare si nici nu este indicat sa ramanem cramponati intr-un mod de a scrie care era valabil cu sute de ani in urma. Pe de alta parte, in privinta directiilor noi, este buna o raportare la vechi, pentru ca nu este chiar asa cum spun unii, ca cei de mult trebuie stersi cu buretele pentru a face loc celor noi. Iar cei noi trebuie sa aiba grija sa nu distruga Literatura, tinand seama de valorile ei. Multumesc, zi insorita! 🙂

  2. araoimi spune:

    Doamne fereste ! Sa distrugi universul Litaraturii as numi-o frauda intelectuala. Nu credeam ca exista pareri cum ca scriitorii secolelor trecute trebuie uitati. Tine de etica. Desigur valoarea unei carti poate sa „creasca” in timp. Oare Eminescu se gandea ca va deveni unul dintre geniile literaturii universale ? Doar ca a te raporta la cei vechi, presupune cunoasterea operelor lor. Scrierea cred eu, presupune efort, indoieli, negatii, o multime de „emotii’ din partea scriitorului. Concureanta cred ca a existat dintotdeauna. Pare fireasca. Dar trebuie sa ai puterea de merge mai departe, indiferent de opiniile celorlalti.
    Nevermore, eu cititorul, te rog sa scrii ! 🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, in diverse ocazii, deghizat uneori, am mai spus ce inseamna scrisul pentru omul din spatele acestui mediu virtual. Eu sper ca izvorul sa nu sece niciodata, cu atat mai mult cu cat, din fericire, mi se pune pe umeri povara increderii tot mai mari care i se arata scriitorului. Daca omul poate dezamagi uneori, eu sper ca scriitorul sa dezamageasca pe cat mai putini. Multumesc, zi insorita! 🙂

  3. araoimi spune:

    Nevermore, povara asta inseamna de fapt bucurie ! 🙂
    Mai exista si oameni care sunt mereu nemultumiti. Sper ca nu reprezinta majoritatea. Iar scriitorul are, gandesc eu, momente sau zile cand are indoieli vis-a-vis de „valoarea” unei pagini scrise…
    Si asta nu cred ca este un motiv sa renunte.
    Eu iti multumesc ! 🙂

    • Nevermore spune:

      Araoimi, indoiala nu trebuie sa fie o ipoteza, trebuie sa fie o certitudine. Sa ne indoim mereu si sa fim mereu nemultumiti. Cu viata este alta problema, si cred ca aici este un paradox – sa nu ceri mult de la viata, sa ceri totul de la tine insuti/insati. Renuntarile sunt pentru cei slabi. Zi faina! 🙂

  4. araoimi spune:

    Pai suntem mereu nemultumiti. O multumire perpetua ar duce la saturatie. Nu exista multumire deplina.Undeva intr-un ungher, ramane un mg. de indoiala…
    Camus spunea ca trebuie sa traim ca sa „cream”…sa traim pana la „”lacrimi”…
    Zi faina, Nevermore ! 🙂

  5. araoimi spune:

    „Poete, moartea moare ! Iar tu vei dainui!” _V.Hugo
    Scrie, Nevermore !
    Seara linistita ! 🙂

  6. araoimi spune:

    Nevermore, mereu rămân în urma noastră „rânduri” sau cuvinte uitate. Și fapte. Răsar în minte poate, în cele mai neașteptate momente…
    Ce ar mai fi de scris ….suna trist !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s