Diversităţi

          Pe când eram fraged – tânăr adică… Paranteză, de dragul de a discerne şi de a ne juca aşa, copilăreşte, cu noţiunile; simt nevoia să fac această repetiţie pentru că la noi, acolo între dealuri, mi se spunea adeseori: încă eşti crud, copile, nu ai cum să înţelegi anumite lucruri”! Deci, pe vremea când eram fraged, tânăr adică, nu crud, începusem să lucrez la un roman pe care m-am hotărât să îl amân până când mă voi simţi suficient de copt să îl las să mă chinuie. Am simţit nevoia să fac o asemenea specificare doar de dragul cuvântului scris – pentru că tare îmi e dor să scriu! – chiar dacă se vor găsi unii care să îmi reproşeze că mă pierd în prea multe detalii.

          Legătura cu paragraful anterior este, în realitate, un râu. Nu unul de cuvinte, aşa cum s-ar aştepta unii, ci un râu în adevăratul sens al cuvântului, unul în care nu m-am mai scăldat de mult, şi care – cumplit! – nu se numeşte Lethe. Acolo la noi între dealuri, pe malurile Mureşului, s-a stârnit cândva o poveste, una numai bună de speriat spiritele zbuciumate ca mine. Şi anume că, nu se ştie cum, un crocodil a scăpat din captivitate şi, făcându-şi culcuş în mâlurile râului, abia aştepta să mănânce copiii care nu îşi ascultă părinţii. Deşi era vară, vreme de vreo două săptămâni, stând pe mal, îi supravegheam pe alţii cum se scaldă, urmărind cu atenţie undele lucitoare, gata să dau alarmă la cel mai mic semn de crocodil aflat prin preajmă. Mărturisesc, în apărarea mea, eram fraged, crud cică, dar învăţasem să ţin la cei pe care îi numeam prieteni. Din spaimă pentru viaţa mea şi pentru viaţa lor – o spun eu, la fel cum alţii mi-ar putea invoca prostia – stăteam pe malul râului şi pândeam pericolul. Mă lipseam de răcoarea unduitoare a apei şi înfruntam căldura toridă păzind, sperând că pericolul doarme şi că îndurătoarele ceruri ne vor lipsi de pedepse.

         Aşa se întâmplă, de obicei, cu cei neastâmpăraţi. Se tem de pedepse; şi, cumva, ajung să se teamă de crocodili. Mai târziu am crescut, m-am mai deşteptat şi mi-am regretat cuminţenia şi spaimele. Dar acesta nu este un manifest al curajului, în continuare mă tem de crocodili – dacă aş fi pus în situaţia să mă scald în apele Nilului, nu în cele ale… ale râului nostru. Dar mai tare decât de crocodili m-am temut întotdeauna de hiene. De hienele care în întuneric, cu ochi lucitori, abia aşteaptă ca prada pe care o urmăresc să se întoarcă cu spatele. E normal, de pericol fugim întotdeauna, şi nu putem fugi decât întorcându-i spatele. Iar ele, hienele, neîndrăznind să atace făţiş, îşi proferează ameninţarea în chicot, însetate de sacrificiu. De crocodili şi de hiene este posibil să îmi fie teamă totdeauna. Cumva ciudat, pentru că uneori am impresia că ar trebui să îmi fie mai teamă de oameni. Oameni, hiene, crocodili.. mai contează?! Mai important este să ne ferim de spaimele noastre.

          Mi-am aprins o ţigară şi, sub ploaia rece care se dezlănţuise din ceruri m-am întors către mine. Nu spaimele mele sunt importante, ci timpul; timpul meu, pe care de multe ori îl pierd deşi, ca să nu mă mai risipesc, cred de multe ori că am nevoie doar de o femeie şi de o coală de hârtie. Amândouă goale.

2 comentarii la “Diversităţi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s