Punct aşteptării

          Cum îmi place mie să spun, şi chiar o spun celor care au răbdare să mă asculte, la matematică nu am fost bun niciodată. Mi-a fost greu să învăţ tabla înmulţirii, şi nu puţini se temeau că aş ajunge să o confund cu tabla zincată. Mi-a fost greu să învăţ şi să număr. De fapt, mărturisesc, uneori mi se pare că nici acum nu reuşesc cu cea mai mare precizie. Uneori mai sar câte o zi; alteori mi se mai ascunde câte o noapte. Parcă ieri mă trezisem spunându-mi: „O săptămână! Ce mult mai e”! Adormeam, şi mă trezeam noaptea spunându-mi febril: „Trei zile”! Şi tot eu îmi răspundeam: „Păi da, trei! Trei, nu patru”! Şi nu ştiu cum, tot socotindu-mi zilele şi pierzându-mă în numărători, m-am trezit într-o dimineaţă de azi tresărind: „Ce zi este azi?! A câta”?! Nu ştiu de unde mi-a venit răspunsul – „Prima”! Aşa e, nu am uitat, doar mă mai încurcam la numărătoare, pentru că la matematică nu am fost bun niciodată. Azi ne naştem! Punct.