Nocturn

          Într-o noapte, una adâncă şi goală, în care umbrele dansau în zadar pe pereţi, mi s-a strecurat în suflet o spaimă. Ce legătură avea ea cu mine nu ştiu nici acum, cred că în mod inconştient am păstrat în minte o vorbă pe care am auzit-o nici nu mai ştiu de la cine: „vin nopţi întunecate”. De ce mi-am amintit de ea, habar nu aveam, aşa cum nu am habar nici acum. „Nopţi întunecate” poate însemna multe, şi nu este neapărat ca o asemenea prevestire să fie de rău. Încercând să îmi uit gândul am căutat să îmi concentrez atenţia pe o umbră care părea că mai mult vrea să se ascundă decât să danseze. Nu ştiu dacă mă înfiorase ea sau mă înfiorasem eu privind-o, doar am încercat să o reţin cumva distinct de altele. Nu mai ţin minte unde – sau poate nu vreau să recunosc că ştiu – spusesem că oamenii îşi poartă mereu umbrele, deşi se poate întâmpla, cumva, să se ajungă în cealaltă situaţie, în care umbrele îşi poartă oamenii.

          Nu ştiu ce se întâmplase între mine şi umbra asta a mea, de ce o alesesem pe ea, poate pentru că era mai puţin schimonosită ca mine. Poate pentru că m-a intrigat, ea nu voia să danseze, nu voia să se contorsioneze ca altele, celelalte, pe un perete alb pe care ar fi semănat cu portretul unui blestem. Neavând habar de nimic, doar privind întunericul acolo unde ar fi trebuit să mă conţină, cred că într-o anume stare de inconştienţă i-am şoptit: Ştii care este avantajul singurătăţii? Că te poate face să urli”. Cam aşa este, întrebaţi-i pe cei care ştiu dacă nu îi credeţi pe cei care îşi imaginează. Singurătatea te poate face să urlii, aşa cum lupii urlă la lună, aşa cum stelele urlă licărit în necuprinsul nopţilor, aşa cum instinctul meu urla la ea, la umbră, aşa cum cel mai singur dintre oameni urlă către sine fără puterea de a se mai auzi. Şi m-am gândit la o noapte viforoasă de iarnă, în care omătul să foşnească fulg cu fulg coborând din cer. Şi acela, foşnitul care parcă zgârie văzduhul, e un urlet… Strigătele din noapte sunt altfel, şi nu toate lugubre. În al meu era dorinţă de-a mă părăsi pe mine, de a deveni un fulg de nea căzut ca lacrimă pe sânul cald al Lumii, învelit în albastrul intens al cerului. Şi dacă e adevărat că vin nopţi întunecoase, în ele se poate striga cel mai bine!

2 comentarii la “Nocturn

  1. Gal Maria spune:

    Nevermore, nu cred ca ai dreptate !
    Umbrele nu „isi poarta oamenii”. Ele, umbrele exista doar in inconstientul nostru. Le eliberezi doar daca vrei. Doar atunci pot fi inspamantatoare.
    Si stelele ? Nu urla ! Poate doar clipesc fascinant in taina noptii. Sunt misterioase, nu le putem descifra tainele.
    Singuratatea…da ! Poate fi trista desi uneori avem nevoie de ea pentru descatusarea sufletului….
    Noapte fara umbre, noapte inspirata !🙂

    • Nevermore spune:

      Maria, orice conceptie poate fi supusa ratiunii celorlalti, iar ei o pot impartasi sau contrazice. Daca stii sa asculti, sunt foarte multe lucruri tacute pe care le poti auzi urland. Pana si pietrele, cu atat mai mult stelele. Noapte linistita!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s