Ridicol

          Mă gândisem să mă aplec într-un mod metodic şi de-a dreptul ştiinţific asupra prostiei. Îmi structurasem ideile, îmi pusesem ordine în gânduri şi chiar eram gata să le las să se repeadă asupra hârtiei. M-am oprit brusc, exact înainte de a începe, doar ca să mă întreb: „Chiar crezi că oamenilor le face plăcere să li se spună că sunt proşti”? M-am apărat – aşa cum o fac de obicei, eu trebuie să mă apăr şi în faţa altora, dar mai ales în faţa mea: „Nu o spun eu, o spun alţii, oameni, studii, statistici”. “Deci – a continuat insinuantă vocea – tu nu eşti decât ecoul care transmite mai departe concluziile altora. Şi experienţa ta? Halal scriitor”! Ne învăluia noaptea şi, pentru că scriitorii sunt de multe ori absurzi, pot jura că auzeam gerul cum rodea din geamuri. Stelele licăreau cu trosnete înfricoşătoare şi Pământul întreg părea că şi-a accelerat mişcarea de rotaţie, ca un carusel scăpat de sub control din pricina unui fapt ridicol. Mărturisesc, ridicolul poate fi asociat cu prostia, dar poate numai pentru că prostia este întotdeauna ridicolă. Eu, cel puţin, aşa îmi spun. Cred că de aceea mi-am permis să râd mereu de oamenii cu un pronunţat simţ al ridicolului şi, dacă nu ne-am tras de şireturi, i-am tras eu de mânecă. Doar aşa, ca să mă mai întrebe câte un revoltat: „Dar tu cine eşti”?! Atunci mă pufnea râsul, aşa cum mă mai apucă uneori când încerc să scriu despre prostie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s