Mă bat de la o vreme gânduri lipsite de pietate – dar ceea ce este mai rău e că nu sunt îndreptate către vreun locuitor bărbos al cerului străjuit de lumină. Mi se îndreaptă ascuţit gândul către ceva mult mai important, către vis. Ca un copil curios, pretind în unele momente că visul este doar un motor gripat care trebuie desfăcut spre reparare şi, pe o masă aflată lângă mine am început să înşir, ca alţii şurubelniţe, ciocane, cleşti, cuţite şi cuţitaşe, câteva idei. Aş fi vrut să le spun ascuţite, dar nu pot, pentru că sunt ale mele. Şi, tocmai pentru că sunt ale mele, nu vreau să risc să mă înţepe, să mă taie sau să mă sfâşie; pentru că, nu de puţine ori în istoria umanităţii, s-a dovedit că ideea poate fi un excepţional instrument de tortură. Mă gândeam, spre exemplu, cum în virtutea visului aşteptăm zile mai bune, acelea ale implinirii, uitând că în fiecare clipă ne prăvălim pe nesimţite în genunile dispariţiei. Ciudat cum oamenii dispar, dar poveştile lor nu. Absorbit în voluptăţile gândului îmi înfruntam, în noapte, spaima de a înţelege că fiinţa, cu fiecare clipă, mi se prăbuşeşte tot mai mult. Cred că de aceea mi-am dorit atât de fierbinte puterea de a mă agăţa, de a mă ascunde în gânduri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s