Revenire la vechiul eu

          Mi-am spus la un moment dat că m-am înmuiat, că m-oi fi schimbat, că oi fi devenit altul. Oglinda, mincinoasă, mă arată acelaşi – cred că am ajuns la vârsta la care nu se observă că îmi trece timpul decât când mă voi ruina dintr-o dată. Citisem despre obsesiile unui scriitor pe care îl îndrăgesc în mod deosebit, unul care a murit înainte de a avea onoarea de a mă întâlni în vreo crâşmă. „Semănăm”, mi-am spus, “cu diferenţa că eu ascult muzică mai faină”. Nu mint, cine ştie ce trompetisme de salsa o fi ascultat bietul defunct. Mie la salsa mi se strepezesc dinţii, încep să îmi curgă ochii şi nici vorbă să dansez, mai degrabă mi-aş zbate ostentativ trupul ca să dovedesc că suntem unii care din cauza unei aşa torturi putem deveni epileptici.

         În rest, simţindu-mă în deplinătatea facultăţilor mintale, am scrutat întunericul de dincolo de conturul ferestrei. Nu ştiu cui am zâmbit. În mod ciudat, uneori îmi simt gândurile la locul lor.