Scurte impresii de pe marginea unor gânduri (sau despre…)

          A fost o vreme în care mă întrebam de ce scriu scriitorii. Eu ştiam de ce scriu, dar scriitorii?! Îmi pun încă întrebarea asta pentru că deşi nu o mai fi chiar aşa mult (poate doar o viaţă) mai am până să îl fac pe Dostoievski să plângă şi pe Dickens să îşi smulgă părul. De invidie amândoi, bineînţeles. Până atunci, poate şi pentru că scalpul sănătos mă ajută, îmi albesc nopţile şi părul cu tot soiul de dileme cărora mă văd nevoit să le răspund singur.

         Spre exemplu, m-am întrebat de ce ar vrea cineva să fie scriitor în România de astăzi, şi câteva răspunsuri au venit parcă şoptite de ploaia care bate în geam. Exenple. Posibil să vrei să fii scriitor pentru că eşti un bou care are impresia că are ce spune: verificată. Posibil să vrei să fii scriitor pentru că eşti un bou care crede că un popor care în mare parte a renunţat la citit îşi va lăsa la o parte grijile şi marasmul ca să te citească pe tine: neverificată, dar la stadiul de zvon. Apoi: posibil să vrei să fii scriitor pentru că eşti un bou care are impresia că poate schimba ceva. La concluzia asta am ajuns datorită lui Platon – cel care spunea că dacă îţi alungi poeţii se prăbuşeşte cetatea. Şi a mai fost una: posibil să vrei să fii scriitor pentru că eşti un bou care are ce spune. Îmi închipui că mulţi ar ridica din sprânceană: „un bou care să aibă ce spune”?! Răspunsul meu ar fi simplu: bineînţeles, de ce să spui ceva când ştii foarte bine că nimeni nu este interesat să te asculte? Cu atât mai mult cu cât, într-o discuţie particulară, nu de mult mi se atrăgea atenţia că am îmbătrânit degeaba şi că, în mod prostesc, sunt gata să aleg sinceritatea în detrimentul interesului. Şi atunci, probabil s-ar întreba unii, toţi scriitorii sunt nişte boi?! Aş răspunde că nu, de obicei scriitorii adevăraţi au reprezentat alte extreme deloc bovine: ori nişte rupţi în coate, ori copii de bani gata; cine nu crede, să verifice. Dar este posibil să fii bou inclusiv crezând că ai o menire. Pe de altă parte, este foarte important să crezi, chiar dacă asta te face să pari… Aici, zâmbete largi (ca indicaţie scenică).

2 comentarii la “Scurte impresii de pe marginea unor gânduri (sau despre…)

  1. Textul ar putea fi considerat/ de fapt se încadrează/ in zona jurnalisticii . Pare a fi un editorial cu nuanță de pamflet dintr/o revista de cultura. Termenul de dilema presupune a te confrunta cu doua situații cu consecințe grave/ fiecare in parte//
    Răzvan, ești scriitor pentru ca nu poți trai altfel, cel puțin acum de câtva timp, pentru ca ti/ai structurat timpul/ ca perspectiva in vederea de a scrie si publica/ pentru ca revii asupra trecutului spre a/i conferi identitate scripturala. pentru a/l face sa persiste si sa fie cunoscut/ transmis altora.
    sunt persoane care își iubesc trecutul/ mi/a spus o chiar editorul lui Arghezi/ /editorul operei complete, vreau sa spun/ de la Academie…
    scriitorii despre care ai vorbit inaite/ luați ca jaloane spre a fi depășiți… / aveau si ei o idee…/ poate ca ar trebui cunoscuta…
    exemplu/ Crima si pedeapsa// umilința reprezintă cea mai mare forța din lume…../Idiotul. parca… Frumusețea va salva lumea…./ Frații Karamazov/ starețul îngenunchează in fata petrecărețului iubit al Grusenkai, Dimitri…/ se prosterna in fata suferinței pe care urma acesta sa o trăiască/ fără a fi fost vinovat…/cazuri… mai multe. V si E.Dikinson… Eminescu si/a rupt cărțile recent apărute/ in librărie….
    Mi/am pus mintea la contribuție /punând-l/ma l/in slujba cauzei… a întrebărilor tale.
    E bine sa nu le mai curtenim…ci trăiește, chinuiește si de toate pătimește/ si//ai s auzi cum iarba creste…./Eminescu// nebuni suntem cu toții, natura/i înțeleaptă…/Eminescu/
    Mery tocmai mi/a dictat pentru text numele autorilor din care am citat. Toate cele bune. Vacanta frumoasa…Natura/i înțeleaptă…

    • Nevermore spune:

      Tatiana, va multumesc mult pentru vorbele incurajatoare, pentru interesul si pentru aprecierea acordate scriitorului. In noapte si in graba as spune ca este normal ca oamenii sa isi iubeasca trecutul (cu exceptiile care confirma regula) pentru ca datorita lui sunt ceea ce sunt. Personal inca nu stiu care este mai mare, chinul iubirii sau chinul creatiei (ca tot este duminica!) dar sunt sigur ca iubirea vine din creatie si creatia din iubire. Fara a face referiri personale, in multe privinte „jaloanele” sunt ales tocmai din acest punct de vedere. Salutari calduroase!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s