Duminica ar trebui să fie, cică, zi de odihnă, de linişte şi de iubire. Or, în asemenea caz, de ce aş plictisi eu lumea cu frustrări personale, cu umori, cu dileme, cu marote… cu orice altceva şi-ar închipui fiecare că ar fi plictisitor. Pe de altă parte, sunt gata să jur în faţa oricărui tribunal inchizitorial că zi mai plictisitoare ca duminica pentru mine nu există. Cu atât mai mult cu cât poate să se dovedească plină de lucruri sau de concluzii penibile. Spre exemplu, nu ştiu care cercetători, fie cei britanici, fie cei din Congo (prea puţin relevant), au constatat că femeile au mai multă credinţă în divinitate decât bărbaţii. Ca dovadă, în cazul orgasmelor, sunt mult mai multe doamne decât domni care strigă (sau şoptesc): „Oh, Doamne”!
Dar eu, ca divinitate, oricât de minusculă aş fi, aş urî să mi se spună, într-o zi de iubire, “Captain Love”. Ar însemna că armatele mele divine ar fi conduse de sergenţi sau de subofiţeri cărora nu le-ar lumina mintea nici măcar un „Doamne-ajută”. Dar cine suntem noi ca să îi judecăm pe îngeri?! Duminică suportabilă, sau plină de iubire, după caz!
Nevermore 