..

          În goana nebună de fiecare zi, mie, cel puțin, mi se mai întâmpla să uit. Uneori așa tare uitam încât ajungeam să mă întreb ce uitasem. Era o senzație ciudată, și neplăcută, pe care de multe ori mi s-a părut, o vreme, că aș schimba-o cu altele la fel de rele, doar pentru că le cunoșteam mai bine. Într-o noapte, pe când m-am afundat în mine tocmai să scap de propria mea prezență, mi-am amintit ce făceam mai demult; când mă plictiseam de mine căutam să mă redescopăr, pentru a îmi găsi puterea să mă mai suport încă o vreme. Cred că atunci am simțit din nou cum este să privesc chipuri de îngeri de care, prea străbătut de demoni, uitasem că nu trebuie pierduți; și nici uitați. Până la urmă ce ar fi omul dacă îngerii și demonii și-ar găsi alt loc de joacă?!