….

          Mă mai ascund din când în când în cute de noapte, pretinzându-mă scriitor. Ce spun alţii, că oi fi sau nu, că oi fi mai bun sau mai slab, nu contează. Partea frumoasă a literaturii este (sau de fapt partea rea?!) că lasă mereu loc subiectivismului. Spre exemplu, am fost şocat de oameni care mărturiseau că îl urăsc pe Marquez, dar afirmau că îl divinizează pe Dumas tatăl, cu romanele lui adolescentine de capă şi spadă. Nu i-am dispreţuit niciodată – dimpotrivă, i-am apreciat; de dispreţuit i-am dispreţuit doar pe cei care consideră cărţile inutilitate. (…)

         Oare de ce m-oi fi legând eu mereu de alţi oameni în loc să mă leg de mine? Cu siguranţă am şi eu hibele mele, şi totuşi mereu mă leg de alţii, raportându-i la mine. Poate pentru că – ce minciună! ar striga unii – în opinia mea scriitorul trebuie să se disocieze de sine atunci când îşi scrie opera. Vremea memorialisticii vor hotărî alţii dacă este cazul să vină, nicidecum sentimentul de proprie importanţă care ne dă de multe ori ghes să ne facem personajele principale în poveştile noastre. Cred că de-asta mă feresc să mă arăt multora, pentru a nu fi învinuit că nu mă împart cu nimeni, este mult mai bine să planeze doar bănuiala – acea bănuială de care ascunzându-mă, cum spuneam,  în cute de noapte, îmi permit să râd în hohote şi cu lacrimi. Cu lacrimi, uneori, pentru că mi se mai întâmplă să îmi doresc să fiu câte unul dintre personaje, nicidecum cel care le crează.

          M-am gândit să scriu câteva rânduri despre scris – mai mult despre scris decât despre mine, pentru că stăteam cumva strâmb încercând să judec drept. Mă întorceam la obsesia mea în ceea ce priveşte aşteptarea şi îmi spuneam că tare mi-aş fi dorit să fiu om. Genul acela de om la care să mă uit şi să exclam: „Ce ţi-e şi cu oamenii ăştia”! Poate aşa ar şi trebui să îmi spun, privindu-mă adânc în ochi în faţa unei oglinzi imaginare care să transmită reflecţii până în cele mai întunecate cotloane de suflet. Cred că mereu mi-a plăcut să mă declar om. Om nerăbdător, căruia îi displace aşteptarea. Chiar dacă toţi aşteptăm ceva, nu trebuie să ne şi placă să o facem, nu? Problema este că, aşa cum spun unii, măsura scriitorilor este dată de posteritate. Or, pentru aşa ceva, sărmanii de ei trebuie să îşi aştepte doar moartea. Ce diferenţă, spre deosebire de alţii care ştiu cu adevărat ce aşteaptă!

7 comentarii la “….

  1. Tatiana Panaitescu spune:

    Draga Răzvan, mulțumesc pentru noua transa/ cu file din jurnalul tau/ este ca si când as da timpul îndărăt/mi s/ar revela ceva din însăși vârsta  unei adolescente prelungite mult/… Ma bucura faptul ca, dincolo de rigori, exces de autoanaliza…/ identific ceva inefabil//dar nu am sa/l fixez prin nici  un cuvant aproximativ… vreau ca acest inefabil sa explodeze si sa ne inunde pe toti  cu bucuria de care meriti sa te bucuri. )cate repetiții in textul meu.)  ce ma intriga este faptul ca eu nu primesc nici un cuvant  ca răspuns/ referitor la cea ce am replicat. TR

    • Nevermore spune:

      Tatiana, desi poate sa fie gresita, impresia mea este ca multi dintre scriitorii mari ai lumii au ramas in strans contact cu copilul din interiorul lor. Oricat de importante au fost subiectele pe care le-au tratat, in multe pagini (la Dostoievski cu prisosinta) mi s-a parut ca intrevad o mare doza de naivitate. Daca nu cumva gresesc, cred ca viata ne biruie numai atunci cand devenim atat de maturi incat sa ne rusinam de copilul din noi. Sau, mai rau, sa il pierdem. Imi cer scuze pentru intarzierea cu care vin raspunsurile, timpul alocat mediului virtual a fost drastic redus in ultima vreme.

  2. Tatiana Panaitescu spune:

    Draga Răzvan, ma bucura faptul ca ma regăsesc si eu printre rândurile tale/ la vârsta unei adolescente prelungite/ si cu seriozități/gravitate…etc…Poate  vei relata si un episod din vacanta de vara/ petrecuta in orașul natal. Pentru ideea de autenticitate, pentru o nevoie de a  găsi ceva frust/ obiectiv… înafara de aspectele introvertite ale  personalității tale.Cu prima ocazie,/  încerc sa/ti procur o carte care sa ti se potrivească// sub acest aspect, desigur. Raman cititoare fidela a lucrărilor tale.Tatiana Rădulescu

    • Nevermore spune:

      Tatiana, va multumesc! In privinta sugestiei de a relata episoade din timpul vacantei, as aminti ca, asa cum o spun de multe ori, autobiografismul prefer sa imi ramana strain deocamdata. Fatetele de personalitate umana (nu toate caracteristice autorului), ideile, gandurile si anumite intamplari merita mult mai multa atentie decat orice ar trai persoana din spatele randurilor. Va doresc o zi frumoasa!

  3. Tatiana Panaitescu spune:

    Miguel de Unamuno meditează// mai oribil decât neantul nu ar fi o veșnicie de singurătate, singur cu propriul neant / Ca doar la tine tu te-ai gândit si doar pe tine te-ai căutat si te-ai crezut centru al universului, si veșnic cu tine si numai cu tine vei fi, cu lumea ta lăuntrica, cea din afara fiind ștearsă pentru simțurile tale, si asa te vei pătrunde de neantul tau si-ti vei avea propriul tau neant drept companie eterna(pag117/ sentimentul tragic al vieții) este un scriitor care m-a marcat, întrucât am fost inițiată in  spaniola  pornind de la textele acestuia, gratie marelui profesor Andrei Ionescu//hispanist, traducător de renume.

  4. Tatiana Panaitescu spune:

    recitirea…a cata…a acestui material…releva natura schimbătoare si irizata a scriiturii….face sa  înflorească o forma de umor….bucurie neconștientizata de autor, suavitate/ pentru mine….Mulțumesc. pentru acest dar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s