Uşor revoluţionar

          Într-o vreme îmi spuneam că ar trebui să o las mai uşor cu scrisul, să mă aşez şi eu la ale mele şi să îmi văd de viaţă, ca tot omu‘. Că deh, tot aud eu prin târg, unul merge să o vadă pe mama soacră, altul se duce să îşi prăşească porumbul, să îşi secere grâul, şi viaţa merge înainte, înghiţind nu scriitorii, ci timpul lor. Sau poate nici măcar atât, poate este şi asta o iluzie ca atâtea altele pe care mă gândeam că ar trebui să le las undeva la pragul unei noi vieţi. Apoi m-am uitat în stânga şi în dreapta şi am văzut că pe cei care fac vizite îi arată lumea cu degetul, iar pe pseudoagricultori îi râde pe la spate. Eu stăteam liniştit, bine mersi, nu foarte băgat în seamă, nici prea ignorat, doar aşa, cam stingher într-o lume care nu prea mă cuprinde. În mod ciudat, când era să îmi iau jucăriile şi să plec, am văzut că noi, oamenii, ne cântărim diferit. Şi, culmea, deseori suntem mai îngăduitori cu cei care ne seamănă decât cu cei care nu ne seamănă. Atunci m-am răzgândit şi m-am încăpăţânat să mă joc. Dacă ar exista un Dumnezeu nu cred că l-aş ruga de viaţă uşoară, mai degrabă de altele, mai preţioase. Nici de vizite, nici de tarlale, greble şi cazmale. De altceva; măcar cu zâmbet dojenitor pe buze (noroc că nu sunt poet!) să îşi înveţe supuşii: „Boilor, nu vă mai ştergeţi cu Poeţii la cur, pentru că vă va râde posteritatea. Ei vă vor supravieţui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s