Sărbătoristice

          Îmi spunea cineva, nu de mult, nu mai devreme de astă vară, adică, pe când ne întindeam ca şerpii la soare: „tu pari să fii Îngerul Negru al literaturii române”. „De ce, bre (zic rânjind larg), pare că o sufoc?!” Retorică întrebare, pentru că deşi nu mi-am declarat iubirea pentru literatura română, iubirea pentru literatură de calitate am evidenţiat-o cu fiecare ocazie. La fel cum mi-am arătat mereu iubirea pentru Iubire. Că deh, numai naivii au nevoie de un 14 februarie ca să îşi sărbătorească sentimentul, cu ciocolată, prăjituri, budinci, şampanii, băi înspumate, duşuri fierbinţi (nu, nu mă refer la temperatura apei) şi câte alte cele. Cred că dacă aş fi prea bătrân m-aş declara obosit, dacă aş fi prea tânăr, entuziasmat. Aşa cum sunt eu, în schimb, un soi de om al extremelor, mă declar perplex. Pentru că, văzând atâţia oameni prinşi în acest Triunghi al Morţii (14 februarie, 1 şi 8 martie) mi se face dor de un triunghi al bikinilor… pardon! al Bermudelor, în care toate necurăţeniile să dispară sau să se spele. Nu de alta, dar deşi ne declarăm iubire, uităm de ea ca să ne-o amintim de două trei ori pe an. Şampania!