Într-un moment de socializare m-a întrebat cineva dacă scriu în format electronic sau pe hârtie. Ca orice om sănătos la minte, în loc să răspund scurt, am ajuns să povestesc despre obiceiurile scriitorilor – aici am amintit principiul conform căruia toţi scriitorii sunt morţi, în viaţă sunt doar oameni care scriu -, şi despre tabieturile lor. Într-un moment de socializare plăcută pică numai bine să ai puterea de a para, de a evita, de a eschiva – sau, mai pe scurt, e mai bine să ne ferim de răspunsuri seci, clare, care nu pot decât să sugrume discuţia. Bineînţeles, pus la zid, am recunoscut că nu mă bazez pe hârtie atât de mult pe cât o făceau predecesorii (era să scriu predecedaţii) mei. Dar atunci când îmi fac „bucătăria” tare îmi place să mângâi hârtia, de parcă ar fi cine ştie ce femeie ideală gata să îmi nască vreo odraslă atinsă de har divin.
Pentru că, totuşi, în anumite momente este imposibil să discuţi cu oamenii pragmatici numai despre femei şi vin, am fost încolţit. M-am văzut nevoit să recunosc. Dacă prin absurd aş avea un copil, i-aş spune: „prietene, bucură-te de gustul aspru de alcool, de favorurile femeilor şi de înălţimile visului. Oricât ai muri în tine, păstrează-ţi visul în viaţă. E posibil să îţi supravieţuiască”.
Nevermore 
Eu mi-am cumparat recent penita si tus, just for fun :D. Imi vine deseori sa scriu de mana, doar de placere, dar tot din tastatura ajung scriu si retusez…
Esgeea, am incercat si eu, in joaca, sa scriu cu penita. Dincolo de senzatia minunata a fost un calvar, ritmul de scriere este mult incetinit. Chiar si cu pixul, in anumite momente, mi se pare ca rapiditatea gandului depaseste posibilitatea de miscare a mainii. Atata timp cat exista dexteritate in fata tastaturii, cred ca progresul are avantajele lui. Desi placerea de a scrie in modul clasic e incomparabil mai mare. 🙂