Delir scurt

          Şi uneori, ca om, te întrebi de ce trăieşti. Să îmi fie iertat, dar cei care nu se întreabă nu sunt decât animale bune de pus la jug. Dincolo de asta, după ce te hotărăşti să trăieşti, „fie ce-o fi”, începi să doreşti. Şi fiecare îşi doreşte altceva. Doar că altceva-ul se reduce la un singur lucru. Chiar şi atunci când viaţa devine un cântec de sirenă care te face să te arunci în adâncuri. Problema e că uneori ne trezim. Din viaţă, din beţie, din vis. Din orice.

Anunțuri

Doar puţin gotic

          Îmi atrăgea cineva atenţia că nu mai scriu cu atâta poftă cu câtă scriam cândva, pe vremuri. Nu pot să spun dacă m-a surprins sau nu. Mai degrabă mi-a venit să mă întorc în mine şi să mă gândesc; nu neapărat dacă este adevărat sau ba, doar dacă fac ceea ce fac aşa cum mi-am dorit. În faţa neputinţei nu poţi să accepţi că lucrurile sunt diferite de ceea ce simţi: ce nu se întâmplă se surpă. Iar visele sunt mai fragile decât o strângere de mână venită din partea unei personalităţi de melc.

Ne-literare

          Citind câte ceva din memorialistica lui Andersen (mai bine aşa decât din (i)memorialistica boilor care se cred importanţi), m-a trăznit (că tot s-au rupt cerurile) o întrebare stupidă: „Cum şi-ar fi botezat bietul Hans sirena dacă ar fi ştiut că nu se va alege de ea decât un nume de detergent?Pe de altă parte, norocul lui cu cântecul!

Duminical

          Dacă ar fi citit careva tratatul de magie erotică al lui Bruno – Giordano Bruno, nu Bruno Mars, probabil m-ar fi înţeles. Ca să fiu sincer, nici eu nu l-am citit, nu încă, dar am impresia că unele lucruri e mai bine să fie neştiute. Nu de alta dar, privind în ansamblu religiile şi efectele lor (mai ales când femeia devine religie), îngerii pică pentru orice rahat. Că tot e dumincă!

.

          Despre blesteme s-ar putea spune multe. Totuşi, dincolo de superstiţii, dincolo de teorii şi de studii, eu cred că există unul singur. Să te priveşti aşteptând şi, râzând, să îţi mormăi în barbă: „Degeaba!”

Stupidităţi (dincolo de muzică)

          Aş fi scris ceva înţelept, dar nu ştiu dacă se poate. Aş fi scris despre lipsa de suflet dar ar fi trebuit să scriu despre oameni. Aş fi scris despre mine, dar sunt atâţia care îşi închipuie că mersul la piaţă e literatură, şi eu nu mă regăsesc între ei. Aş fi scris despre nimic, dar mi-ar fi rămas paginile goale. Aş fi scris despre iubire, dar tare mi-e că nu o mai recunosc. Şi aş mai fi scris despre sex, dar tare mi-e că aş fi povestit, ca laureaţii noştri la Premiul Suprem, cum aproape mă masturbez la duş. Aşa că nu am mai scris. Îmi trebuiau doar câteva cuvinte. Poate doar pentru că iubesc prea mult scrisul ca să îl arunc în derizoriu.