Ceea ce mă înspăimântă cel mai mult la oameni este că sunt singuri. În zadar sunt declarate iubirile până la sfârşitul lumii. La fel, sunt zadarnice prieteniile pe vecie. Ce este cumplit este că pe lume suntem doar noi cu noi înşine. Cu ce am fost, cu ce devenim, fără lipsa de curaj de a ne mai arăta cuiva. Să nu fiu greşit înţeles, cei care îşi scriu cărţile pentru a arăta lumii cât de măreţi sunt, sunt nişte boi. Pentru că nu fac decât să fugă de ei. Ceilalţi, cei care nu fug, mi se par mult mai demni de interes. Chiar dacă pe toţi ne bântuie amintirile. Că tot vorbeam de amintiri, cu un prieten drag, în oglindă. Să îţi aminteşti totul, sau să nu îţi aminteşti? Asta este întrebarea!
Nevermore 