Suflul nopții (II)

          Ceea ce ar fi remarcat oricine la Hamel, încă de la prima vedere, ar fi fost ochii. Ochii străjuiţi de sprâncene stufoase şi de cearcăne adânci – unul căprui şi unul de un verde-gri nedefinit. Nasul, imens pentru trăsăturile lui, părea că fusese trântit drept în mijlocul feţei, în batjocură. Buzele subţiri, aproape inobservabile, i se strângeau uneori în grimase de nemulţumire, dar tocmai atunci se curbau, se bombau, datorită dinţilor prea ieşiţi înafară. Şi urechile îi erau mari şi, deşi încercase să îşi lase părul să le acopere, Hamel renunţă când văzu cât de rare îi erau şuviţele castanii. Stârnise foarte des  râsete chiar şi printre colegii de serviciu. Şi, deşi schimbase destule locuri de muncă, deşi erau câţiva care făceau efortul de a-i zâmbi în faţă, Hamel afla, cum-necum, că toţi cei din jurul lui îl râdeau pe la spate.

            Treptat renunţă la încercarea de a-şi face prieteni. Se învăţase să stea cât mai retras, era mereu pregătit să încaseze vreo ironie şi chiar hotărât să râdă la ea împreună cu ceilalţi. Dar în interiorul său devenea din ce în ce mai acrit, mai sătul, mai obosit. Şi cine ştie de când nu l-ar fi ajuns epuizarea dacă nu îşi găsea, rar, unele oaze de linişte. Agnes fusese una dintre ele. Se mutase cu iubitul ei chiar deasupra cămăruţei lui. O întâlni în dreptul scării, ea ar fi trebuit să urce, el ar fi trebuit să coboare. Ciocnindu-se de ea îşi ceru scuze şi dădu să fugă, dar privirea ei îl opri. Era tristă. I se păru că se înseninează când îl priveşte. Începu să spere. După încă două-trei întâlniri mai mult sau mai puţin întâmplătoare – Hamel pierdea uneori şi câte o oră aşteptând pe culoar pentru a o întâlni ca din întâmplare – Agnes îl întrebă dacă ar vrea să bea o cafea. Hamel acceptă bucuros şi o invită în singurătatea lui. Nu avea nici cafea, nici zahăr. La început nevoile îl învăţaseră că e mai economic să îşi bea cafeaua amară. Apoi descoperi, tot datorită lipsei banilor, că se poate trăi şi fără cafea. Se mutară sus, în apartamentul ocupat de Agnes. Ceva mai spaţios, o încăpere de două ori mai mare decât a lui Hamel, dar tot insuficientă pentru două persoane. Povestiră şi Hamel, flămând să audă oamenii vorbindu-i, tăcu mâlc tot timpul în care Agnes îşi spuse păsurile. Se împrieteniră. Făcură un obicei din a bea cafeaua împreună mai ales după ce ea fusese concediată şi trebui să rămână acasă. De cum se întorcea de la muncă, Hamel se oprea la Agnes. Pleca înainte să îi vină iubitul, un om pe care deşi nu îl văzuse niciodată, îl ura cu ardoare. Îi auzise doar glasul, uneori, noaptea, când striga la ea. Îi auzise paşii greoi în dimineţile în care pleca de acasă. Şi, de două-trei ori, îi auzise palmele abătându-se asupra ei. Nu era altceva decât o brută, dar Agnes mereu îi găsea câte o scuză. Într-o seară, când rămăsese singură pentru câteva zile, se sărutară. Atunci simţi Hamel căldura pe care o uitase, aceea a trupului femeiesc. Începură să fure clipe. Momente, minute, ore. Când se întorcea din oraş, Agnes oprea mai întâi la Hamel. Apoi, pe furiş, ieşea din încăperea lui şi urca în a ei. O vreme lucrurile merseseră destul de bine. Destul de bine cu excepţia momentelor în care Hamel îi auzea gemetele de plăcere în liniştea nopţii. Simţea cum tâmplele încep să-i pulseze, îşi simţea inima încercând să-i părăsească pieptul, amintindu-şi că la fel o auzise şi cu câteva ore în urmă. Doar că în braţele sale, nu în ale altuia.

            Într-o zi Agnes veni la el cu lacrimi în ochi. O părăsise iubitul. Îi lăsase amintire o vânătaie sub ochiul drept şi o sumă exorbitantă de plătit proprietarului. Hamel nu avea cum să o ajute. Îi puse la dispoziţie economiile lui şi încercă să se îndatoreze pentru a o ajuta. Nu mai fu nevoie. Agnes dispăru şi ea după două zile, fără să îşi plătească nimic din datoria faţă de proprietar şi fără să-şi ia rămas bun de la Hamel. O vreme îl roase dorul de ea, apoi doar revolta împotriva ei. După câteva luni o lăsă să-i devină amintire din ce în ce mai ştearsă. Dar odată cu amintirea îşi pierdu şi oaza care îl ţinuse departe de realitatea cu care se confrunta. Hamel înţelese că aşa cum îl întâlnesc, oamenii trebuie să îl şi părăsească. Aşa cum îi părăsise şi el pe cei de acasă, aşa cum dispăruse din viaţa lor doar pentru a apărea cu câte un telefon de felicitare la aniversările părinţilor sau de sărbători.

            Încercă să îşi alunge singurătatea şi cu animale de casă. Îşi luă un câine pe care îl boteză Darky, dar după o vreme se plictisi să îi poarte de grijă. În momentele grele, când era prea strâmtorat cu banii, chiar îl privea cu ură. Câinele nu ştia ce înseamnă nici grijile, nici lipsurile, cerea de mâncare în schimbul devotamentului său. Cerea să fie plimbat, indiferent de vremea de afară. Într-o noapte Hamel îşi duse câinele departe de casă şi îl legă de un gard. „Poate o să îl ia vreo inimă mare, mai puţin împovărată”, se gândi. A doua zi când se întoarse de la serviciu se trezi cu el acasă. Zgâria uşa şi scheuna cerând să fie lăsat să intre. Enervat, îi dădu un şut puternic în burtă. Animalul scheună înspăimântat. Apoi se apropie de el cu coada între picioare, cu urechile lăsate, cu ochi rugători. Hamel îl mai lovi o dată. Apoi încă o dată, cuprins de o furie pe care şi-o stăpânise de prea multă vreme. La un moment dat câinele încercă să muşte. Prinse în dinţi marginea pantalonilor uzaţi ai stăpânului, mârâi şi îi sfâşie. Paguba îl înnebuni pe Hamel. Se opri din lovituri abia când îşi dădu seama că Darky nu mai mişcă deloc. Îi privi blana neagră care nu se mai ridica în respiraţie. Un fir subţire de sânge i se scursese din botul întredeschis. Ochii îi erau închişi – renunţaseră să mai vadă mizeria umană. Hamel izbucni în plâns, puse trupul câinelui într-un sac şi îl aruncă la gunoi.

            Viaţa lui, oraşul în mâlul căruia se afundase de bună voie, speranţele moarte, lipsa de orizont şi de viitor îl făceau pe Hamel să simtă că îşi pierde minţile. Atunci apăru în viaţa lui Amanda. Era o femeie mai mult înaltă decât scundă, cu părul brun, cu ochi căprui şi cu trăsături care îl făcură pe Hamel să se îndrăgostească imediat de ea. Stătea chiar în faţa lui în call center-ul la care lucrau și de multe ori îl făcea să se piardă în visare. Discuţiile le erau scurte, schimburi rapide de replici între telefoanele la care trebuiau să răspundă, când unul când altul. Ea îi zâmbea mereu, larg, cu o privire care uneori i se părea duioasă, chiar dacă o vedea aţintită, la fel, şi asupra celorlalţi. Părea că Amanda iubea omenirea, îşi iubea viaţa şi nu se ruşina de ea. Parcă îşi propusese să aducă în viaţa oricui o undă de bucurie. De multe ori era subiectul central în discuţiile bărbaţilor şi Hamel nici nu mai ţinea minte de câte ori blestema în sinea sa auzind gândurile şi vorbele colegilor lui. Gândea şi el la fel, în singurătăţile lui Amanda îi apărea goală în spatele pleoapelor, gata să îi satisfacă instinctele, dar nu o mărturisea nimănui aşa cum făceau ceilalţi. Se bucura doar că ea ori nu ştia, ori nu lua în seamă vorbele bărbaţilor pe care Hamel şi-ar fi dorit să îi sfâşie cu mâinile goale. Era fericit când, la sfârşitul programului, pleca împreună cu Amanda. Ea nu stătea foarte departe, aproximativ douăzeci de minute de mers pe jos chiar în direcţia în care trebuia să meargă şi el. Păşeau aproape unul de altul şi vorbeau nestingheriţi, liberi, bucuroşi că nu mai sunt întrerupţi, deşi în sufletul său, Hamel se temea ca nu cumva să sune din nou telefonul şi să îl lipsească de atenţia ei. Când nu lucrau pe timpul nopţii, opreau în unele seri să bea câte o cafea şi să îşi piardă timpul împreună. Deşi frumoasă, Amanda era, pentru motive necunoscute lui, singură. Niciun iubit, niciun prieten mai apropiat şi mulţi începuseră să îl invidieze pentru apropierea lor. Ea nu dădea atenţie nimănui într-un mod mai special, doar lui Hamel, îndrăgostitul care, fără să spere la mai mult, căuta să facă orice pentru a-i aduce zâmbetul pe buze.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s