Ploua cu stele pe singurătatea cerului, și cerul se oglindea în ochii oamenilor. Un nebun urla despre subteranele lui, frustratul – își găsise salvarea într-o poezie îndoielnică pe care nu ar fi apreciat-o nici minerii. În lume, oricare ar fi ea, literară sau nu, tâmpenia e la ordinea zilei. Nu știu dacă e bine să ne ferim. Dar mersul pe apă e mai puțin periculos.
“ Ploua cu stele pe singurătatea cerului, și cerul se oglindea în ochii oamenilor.”…foarte frumos 🙂 mi-a plăcut 🙂
cuvintele te plac :)..știi cum să le dai ..esență 🙂
ah, și melodia ..minunată 🙂