Cânt

Te-aș scrie doar pe tine, pe cer, pe podele
Te-aș scrie pe toți pereții camerei mele
Te-aș scrie în versuri, te-aș scrie în șoapte
Te-aș scrie în ziuă să-mi fii gând în noapte

Aș uita de mine să mă scriu pe tine
În picuri de rouă din zile senine
M-aș uita o toamnă să mă-ncălzești vară
Când pomii te nasc în iarna de-afară

Ca pe o frunză dragă purtată de vânt
Menită s-ajungă ritmul de cânt
Pe care-l port pe buze. Și iară
Te-aș scrie iubire nebună și-avară

Cu aripi de înger și coate zdrelite
Ținută doar pentru mine în colivii aurite
Să mă-nsoțească noaptea, și vorba în cânt
Să mi-o transforme cât oi trăi pe pământ.

Te-aș scrie în mine, pe buze, pe piele
M-aș scrie în tine cu bune, cu rele
Tot scrisul să ardă, în jaruri mocnite,
Pasiunea întreagă și distanțe topite

Te-aș scrie-n rugăciune rugată de clerici
Te-aș scrie icoană pictată-n biserici
Te-aș scrie-ndârjit pe viață, pe moarte
Te-aș scrie lume născută faima să-ți poarte.

Un comentariu la “Cânt

  1. tatianapanaitescu spune:

    Tinerețea, elanul pasional apar într-o expresie dramatică, prin efectul cumulat al anaforelor, persuasiunea în declararea dragostei/ caracterizează pe de o parte ipostaza de îndrăgostit/ dar se explică și prin formația profesională a autorului/întrucât a studiat dreptul. prin urmare șarmul poemului stă în aceastp ascensionalitate/ prin condiționalul optativ al verbelor/ prin invocarea femeii iubite ca martor al unor acte de extravaganță riscate, fanteziste, jocul erotoic se naște din tumultul acestei declarații parcă infinite…Iubirea se concentrează nu numai în actul în sine ( sublimat aici) dar este expus prin formele unei scriituri ce impregnează ființa celor doi actanți. O monedă/ cap/pajură/ iubire, actul ei, aspirația ei////mai presus de toate miza ei// n vis de glorie împlinit în concretețea reunirii Animus Anima/ în actul scriiturii. eleganță, extravaganță, exaltare…Răzvan Nicula nu selasă intimidat/ nu este intimidat de lecturi supralicitate/ fiind mai degrabă dispus să epuizeze filoanele propriilor labirinturi de trăire și patos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s