About

Vreau să scriu. Scriu. În aceste pagini veți găsi fragmente – de sine stătătoare sau care vor naște, probabil, poveștile pe care le veți citi cândva.

85 comentarii la “About

  1. E drept, nu am citit tot, desi cu greu m-am desprins (timpul!), dar din putinul pe care l-am parcurs, am observat ca pe blogul acesta, nu se scrie, ci se traieste cu intensitate, cuvintele au rezonanta batailor inimii si daca aici se afla doar „parte din suflet…”, ma intreb cat poate fi de mare sufletul dumneavoastra fiindca eu il simt vibrand in fiecare fraza. Legat de ceeace se vede, nu numai ca atrage atentia, nu numai ca incalzeste (mai mult) inima, dar si acapareaza, te prinde asemeni panzei de paianjen, vrei sa pleci, dar ceva te tine pe loc si citesti, citesti, citesti… si constati ca timpul a trisat in aspra-i scurgere si asa mult prea grabita!

  2. Nevermore spune:

    Timpul este intr-adevar cel mai mare trisor, pentru ca ne lasa sa traim ce scriem, ceea ce nu scriem, sa resimtim totul si apoi, tiptil, asterne praful peste tot, peste tristeti, peste suferinte, peste bucurii. Dar in siguranta sa, si el poate fi trisat, poate chiar mai bine decat are putinta de a o face… Am speranta ca uneori voi fi de ajutor, stergand praful de pe amintiri, de pe trairi, facandu-le sa redevina actuale. Multumesc pentru vorbele atat de frumoase! Le voi considera nu un trofeu, ci o sursa de putere de a continua aceasta lupta cu mine, cu propozitiile si cu frazele… cu tot ce ar incerca sa imi stea impotriva.
    P.S. „Dumneavoastra” nu mi s-a potrivit niciodata. 🙂

  3. … nici mie! Era prins in valul de admiratie care m-a ametit dupa lectura!

    Eram nerabdatoare sa vina seara sa pot citi raspunsurile!Ceeace mi-ai oferit este peste asteptari.

  4. Nevermore spune:

    Uneori e inspaimantator sa te ridici deasupra asteptarilor. In acest fel asteptarile vor creste si exista posibilitatea ca intr-o zi sa nu mai poti sa te ridici la inaltimea lor. Dar voi cauta sa ma folosesc mereu de acest comentariu, de acest izvor de motivare.

  5. …”izvor de motivare”. Magulitor, multumesc. Sant convinsa ca fiecarei pagini vibrande ii va urma alta, cel putin la fel de frumoasa.

  6. Nevermore spune:

    Hm… si eu sper sa fie asa. Desi as putea spune ca in speranta ma bazez pe indicii serioase. Multumesc!

  7. briza spune:

    tocmai am auzit la radio melodia „forever autumn” si ziceau ca e dedicatie pentru sarbatoritul zilei… cumva e vorba despre tine? 🙂
    daca da, primesti melodia si din partea mea, alaturi de toate urarile de bine…

    • Nevermore spune:

      Briza, „Forever autumn” la radio?! Nu credeam ca am asa pile, mai ales la cat injur media romaneasca. Dar… ciudata coincidenta, si cat se poate de bine ancorata in realitate. Iti multumesc pentru urari si pentru melodie. Si iti doresc asemenea! 🙂

  8. Araceli spune:

    Iti zic si pe blog (desi nu eram convinsa ca e bine) pe langa „la multi ani” si asa cum mi-ai spus tu mie, ai grija ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa se indeplineasca. Totusi sunt sigura ca-ti doresti numai ceea ce iti aduce fericirea… cel putin asta iti doresc eu. 🙂

    • Nevermore spune:

      Araceli, multam fain, si pentru urari si pentru avertisment. Despre dorit, e clar, imi doresc multe, atat pentru mine cat si pentru ceilalti. Dar numai de bine!

      • Araceli spune:

        Am certitudinea ca iti doresti de bine si ca iei deciziile bune :), „what goes around, comes around”. In definitiv stii sa alegi in cunostinta de cauza, sa-ti asumi riscuri si sa nu te pierzi chiar si cand ajungi pe „high lands”…

      • Nevermore spune:

        Am fost, am vazut, am scris… dar mai am de lucru :). Multumesc pentru incredere!

  9. Se pare că ziua ta de naştere este trecută în calendarul bllogerilor. La mulţi ani! Iţi doresc sănătate şi atâta înţelepciune cât să nu-ţi pierzi capul. Restul vine de la sine, inclusiv ascensiunea spre culmi.

    • Nevermore spune:

      StropiDeSuflet, prietenii nu imi spun degeaba „Highlander”. Capul nu mi-l voi pierde, dar de sanatate si de intelepciune am nevoie intotdeauna. Iti multumesc pentru urare, pentru sustinerea constanta si pentru incredere. Si iti intorc gandurile bune!

  10. liana spune:

    Hei,tu, copile!La multi ani cu sanatate,noroc in toate si impliniri!Pe toate planurile impliniri! Si,asa cum le zic nepotilor mei,…..mare,mare,mareeee…!

  11. Araceli spune:

    Mereu 🙂 voi avea incredere, ti-am lasat cateva surse de inspiratie pe adresa ta … Spor la scris.

  12. zbordefluture spune:

    N-am apucat sa citesc tot ce este postat in acest blog, dar te adaug in lista mea si revin, cu siguranta!
    E placut ce scrii, si citesc cu placere!
    Imi pare bine ca te-am gasit!
    O zi frumoasa sa ai!

  13. „Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
    Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
    Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
    Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
    Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
    Niciodată – Nevermore.” Edgar Allan Poe
    N-as fi putut saluta noul frontispiciu folosind cuvintele mele!

  14. strelnikoff spune:

    o fi fost ea intrebarea fara gratie [gratie? what for] totusi era intrebare curioasa, care’acuma se simte frustrata

    nici io n’am ajuns la puscarie, ma simt ca un copilas uneori din cauza asta. but hey, nu’i timpu pierdut.

    altfel pas mal blogu. poe era mare

    • Nevermore spune:

      Strelnikoff, imi pare rau pentru frustrarea provocata. Oricum, timpul care nu e pierdut e mai bine sa fie folosit altfel, zic eu. Multam fain de apreciere si… da, de acord, cu mentiunea ca Poe este inca mare 🙂

      • briza spune:

        ha, si tot nu i-ai raspuns, propriu-zis, la intrebare :)) cred si eu ca se simte frustrata

      • Nevermore spune:

        Briza, tu esti vantul care inteteste focul :)) – in cazul asta frustrarea. As putea avea 80 de ani, la fel de bine cum as putea avea 18. Important este ce spun, cred eu, nu un numar… 🙂

  15. strelnikoff spune:

    yup briza’i precum un cerber al acestui blog [sau un temnicer, ca sa revenim la tema puscariei]

    misto 🙂

    • Nevermore spune:

      Strelnikoff, Briza nu este nici cerber nici temnicier, dar, daca tot spuneai „gratie? what for” ea este raspunsul viu si dovada ca uneori o doza de gratie este necesara.

  16. Alexa_10 spune:

    Cred ca stiu de ce te cheama „Nevermore”.Cumva din cauza expresiei gasite intr-o poezie de-a lui Byron??Intreb.Ma fascineaza ideea de limitare.

    • Nevermore spune:

      Alexa, poemul ii apartine lui Edgar Allan Poe… cuvantul in sine poate sa aiba multe intelesuri. Iar ideea de limitare, daca ar fi dupa mine, ar trebui inlocuita cu cea de nelimitare. In cazul spiritului, limita poate ucide,

  17. Alexa_10 spune:

    De ce in pozele de pe facebook pari trist si suparat???:D

  18. Alexa_10 spune:

    Da,L-am vazut cum arata.Doar ca aratai prea suparat.Eu mai inteleg cand ai o zi proasta,dar eu am o vaga banuiala ca se intampla ceva.

  19. Alexa_10 spune:

    Nu m-am exprimat cum trebuie.Aratai in poze ca un omulet nefericit si suparat pe lume.Genul acesta de persoane sunt neimpacate cu problema in sine.Dar sper ca inca mai traiesti(nu doar sa existi pe planeta Pamant).

  20. fenrir_ulfur spune:

    Ma bucur pentru tine ca traiesti.In legatura cu carticica ta despre Nevermore(sper sa fie vorba in ea despre lupi indragostiti care mor)ea se gaseste pe la librariile din Iasi(sper ca ai intuit ca as putea locui acolo 😛 😛 😛 ).

    • Nevermore spune:

      Fenrir, nu ma asteptam sa ajunga cartea pana acolo… Nevermore nu este despre lupi indragostiti care mor, dar, daca vreodata o sa o citesti, sper sa iti placa 🙂

  21. fenrir_ulfur spune:

    Pai,vazusem inregistrarea despre carte pe you-tube.Videoclipul m-a facut sa semi-plang.Stiu ca ma fascinasera muzica,prezentarea si ideea acea de regasire a casei ,atunci cand inima e zdrobita.Mai erau prezentate coperta intai,paragraful de pe ultima coperta impreuna cu poza autorului(sac!!asta ti-a scapat! 😛 ) si ideea principala a cartii.

  22. fenrir_ulfur spune:

    Ma intreb daca mai ai de gand sa mai publici o carte.Si nu inteleg de ce cartea nu se vinde la mai multe librarii.Iasul,Timisoarea etc. sunt orase culturale unde ar trebui sa apara carticica ta.Din cate observ „arta” ta a facut furori,mai ales ca a fost prima carte.Ma mir ca nu s-a facut mare valva ca la alti scriitori.

    • Nevermore spune:

      Fenrir, eu nu am observat „furorile”, mi se pare prea mult spus. Mai ales ca valva nu se face cand iti pui in cap sa faci un lucru de unul singur :). Va aparea si a doua carte, destul de curand, poate chiar anul acesta. in curand voi incepe sa vorbesc mai mult despre ea.

  23. Fenrir_ulfur spune:

    Se gaseste subtitrat si in engleza(ma gandesc c-o stapanesti la perfectiunea absoluta).

  24. Fenrir_ulfur spune:

    Cam da.Fac presupuneri pentru ca mereu pui cantece in engleza.Si foarte multi invata engleza din ele(versurile sunt in engleza,nu ?? 😉 ).Pe deasupra,eu nu pot sa cred ca le asculti exclusiv pentru melodie,solo-ul de chitara sau alte motive.Le asculti si pentru mesaj,versuri,poveste si idee.Si mi se pare ciudat sa fi rocker(dintr-acela adevarat care asculta Metallica ,Slayer ,etc. )si sa nu stii engleza.E ca si cand ai fi musulman si nu ai stii araba(Qoranul e scris exclusiv in araba iar scuza ca acea e de origine indiana sau turca nu merge).Mai ales ca publici poezii de Byron sau alti poeti care au scris in egleza.Chiar tu ai zis ca o poezie isi pierde esenta daca e tradusa in alta limba(am invatat ca sunt mai multe elemente de prozodie:ritm,durata,picior[ trohaic,iambic sau dactil],asonanta ,etc.).Mai pun ca Nevermore este pseudonimul tau(cum e Fenrir al meu) si mai sutn alte n explicatii. 😀 😀 😉 😉

    • Nevermore spune:

      Alexa, presupunerea este putin fortata, avand in vedere ca pana si Inna canta in engleza si, probabil, deja se cam poticneste cand vine vorba de limba romana :)). Limba engleza este o conditie, pentrru unii, de a isi asigura un oarecare succes. Daca ascult Rammstein nu inseamna ca stiu germana… Dar, in definitiv, este adevarat ca stiu putina engleza :). Sa nu uit, am vazut doua episoade din Hell Girl – daca ar fi sa aleg, raman la prima iubire – Tom & Jerry. 🙂

  25. Fenrir_ulfur spune:

    Ti-a placut Hell Girl??Prima data l-am vazut in 2008 (cam acum 3 ani) si mi -a placut ideea acea despre implicatii religioase si alti termeni teologici.Din intamplare chiar am gasit linkul si se numeste „Jigoku Tsushin”(Corespondenta Iadului).(momentan astept sa adun destula ura ca s-o pot intalni pe Ai Enma)Dar cum adica stii putin engleza??Ma gandeam de la cata muzica rock/metal/alternative asculti poate te vei apuca de scris poezie si proza in engleza.Iar Tom&Jerry e prea ….. simplist pentru gusturile mele de sado-masochista . >:) >:) (daca cauti chiar ii gasesti in lista acea din dreapta site-ului)

    • Nevermore spune:

      Alexa, nu pot spune ca mi-au placut desenele – tot pe cei doi simplisti ii apreciez mai mult. Scrisul in engleza, poate cu alta ocazie, eu abia scriu in romana :))) Poate imi iese si vreun pasaj despre sado-masochism 🙂

  26. Fenrir_ulfur spune:

    Ai sa o mai vizionezi pe Hell Girl??In legatura cu engleza ta si referinta la Inna,eu te prefer pe tine in locul spiridusului creol(nu doresc sa se faca n interpretari).Te pot ajuta eu cu masochismul,insa nu stiu daca am talent la scris.Si cum adica tu de-abia scrii in romana??Mereu apreciez articolele tale din mai multe domenii(dragoste,filozofie,cronica,recenzii,muzica,etc.)

    • Nevermore spune:

      Alexa, in limita timpului disponibil, probabil Hell Girl va mai primi o sansa. Deocamdata am de terminat o carte, care nu se scrie nici singura, nici usor… :). Multumesc pentru apreciere, daca aceasta nu ar veni cu siguranta nu m-as incapatana atata cu scrisul :)))

  27. Fenrir_ulfur spune:

    Hmmm…. aveam dreptate in privinta asemanarii(mai ales in poza cu palaria de pirat).Si iti recomand varianta aceasta http://www.youtube.com/watch?v=4lXlLc3W3O4&feature=related ,impreuna cu http://www.youtube.com/watch?v=O2SGTxf3P9c.Iti place muzicuta clasica??( 😕 ) ?? :))

    • Nevermore spune:

      Alexa, nu stiu cum se face ca mereu devin subiect de discutie, desi am mai spus de multe ori ca persoana din umbra trebuie sa ramana acolo… Muzica „expusa” poate sa fie pe gustul meu, sau doar considerata de calitate de subsemnatul (avand in vedere ca in anumite privinte ma pot considera un firav formator de opinie). In umbra, din partea mea, pot sa imi placa si manelele…

  28. briza spune:

    gata! nu mai pot! oficial, am cedat nervos si te-am adaugat si eu pe facebook, sa vad figura trista si palaria de pirat…

    • Nevermore spune:

      :)))) Briza, sper ca nu se va ajunge la invocarea unei teorii a conspiratiei… eu nu fac caz de palaria de pirat, dar nici nu pot sa aplic cenzuri peste cenzuri…

  29. Fenrir_ulfur spune:

    Iti plac manelele ??Suna deja a banc negru 🙂 😀 .Pana la urma (cand e vorba de arta), capodoporele nu dezvaluie neaparat o idee mai mult sau mai putin filozofica,ci ne arata autorul care le-a zlamlislit.Poate din cauza aceasta toate discutiile deviaza si ajung in centrul energetic al unui
    fenrir(adica ajung la Nevermore).Ai o aura trista,meditativa,romantica si sensibila(in comparatie cu mine).Se zice ca genul acesta de oameni au atins un nivel intelectual si spiritual foarte inalt.Si mi te-am imaginat o fire puternica,virila si foarte impunatoare.Iar cenzura …deja suna a comunism(ma sperie securistii si imnurile cu esarfe patriotice).Ce parere ai despre melodii(cele de la Hell girl)?? 😕 😕

    • Nevermore spune:

      Alexa, atat de bine nu m-am putut lauda singur niciodata. Totusi, nu reactionez bine la laude, in consecinta trebuie temperate. Cenzura in acest spatiu nu prea exista, consider ca este de datoria fiecaruia sa se autocenzureze. In cazurile extreme, insa…
      Melodiile de la Hell Girl, impresia este aceeasi, nu suna deloc rau, dar nu sunt tocmai pe segmentul pe care il prefer….

  30. Fenrir_ulfur spune:

    Eu nu pot suporta laudele ,deci te inteleg pe deplin.Si de fapt am facut o caracterizare a modului in care te privesc(stiu ca am deviat de la realitate).Si ma gandeam ca melodiile nu pot fi deloc pe stilul tau pentru ca asculti Artica sau Helloween.Si chiar i-am frunzarit online pe ultimii si pot spune ca sunt….mai batrani decat mine 😕 :-?.

  31. Fenrir_ulfur spune:

    Cum se numeste locul din poza ta in care curge un raulet??Era la malul unui rau involburat,cu multe pietre si mai erau ceva tufisuri si verdeata consistenta!!(stiu ca mi-a iesit in evidenta cerul senin 🙂 🙂 😀 )

  32. Fenrir_ulfur spune:

    Pai,poza de pe facebook unde Nevermore ingenuncheaza la malul raului.Stiu ca era un cer destul de senin si apa era activa. 😀

  33. Fenrir_ulfur spune:

    Zona,judetul sau poate satul.Date geografice foarte precise si exacte. 😀 🙂 🙂

    • Nevermore spune:

      Alexa, am vazut interogatorii mai blande… Zona – superba, judetul – poate cel mai frumos din tara, satul – nu, nu e sat :). Problema este ca nu vad legatura fintre acest spatiu si Facebook, in consecinta prefer sa nu le intercalam. Multumesc!

  34. Fenrir_ulfur spune:

    Hm.. m-am lasat dusa de val deoarece imi place geografia si analizez totul la sange. 🙂

    • Nevermore spune:

      Alexa, cei care analizeaza totul la sange mi se par, de multe ori, oameni nesiguri pe ei, care au nevoie sa stea sa se gandeasca si sa se razgandeasca, pana cand ceea ce au analizat nu mai are nici valoare nici actualitate. Iti recomand impulsul.

  35. Camelia spune:

    Să fii ceva ce îşi urmează cursul.
    Ani frumoşi să ai în clipele de lumină ale cercurilor sensurilor şi niciodată în vreun abis de întuneric; dorinţa mea pentru tine, cu nişte luni întârziere…cam vreo două.
    Şi să nu te prăbuşeşti când îţi măsori puterile cu moira…remember?

    • Nevermore spune:

      Camelia, multumesc mult pentru dorinta exprimata! 🙂 Prabusirile sunt necesare ridicarilor, renasterilor din cenusa, dar uneori… nu, mai bine nu ne prabusim. Sa putem trai frumos atat cat ne e dat. Un buchet de ganduri bune!

  36. Ra.Luca spune:

    Abia ce te-am descoperit frunzărind blogroll-urile altora. Poate nu articolul cu misoginismul ( care m-a fascinat într-o manieră ciudată), poate nici cele 5-6 postări din urma lui ci trăirile în sine care se nasc din cuvintele aste….damn, nu mai pot să pierd nicio postare de-a ta!

    Succes în continuare, eu trebuie să continui să secătuiesc fiecare cuvânt de pe blogul tău!

Lasă un răspuns către Nevermore Anulează răspunsul