.

          Și cred cu tărie că atunci când te îndrăgostești și nu vezi rostul trebuie să pleci. Chiar dacă gândul nu îți dă pace. “Ce ar fi putut să fie”? Nimicul nu contează cum poate fi atins. Important este să-și facă treaba. Să împingă oamenii pe drumul lor. Al unora, poate plin de oameni. Al altora, plin de cuvinte. Și la hotărârea că vieții nu i se pot trage concluzii. Nici măcar învățăminte. Oricât se cred boii nemuritori, se înșeală. Oricât se crede cineva de neînlocuit, se înșeală. Dar sentimentul poate rămâne mereu același.

Scurtă apologie a sincerităţii

          Îi privesc uneori cu milă pe ei, oamenii. Gâze, gândaci, muşte. Nu, nu toţi, doar unii. Nimicuri. Suflete oprimate şi obosite, căutându-şi normalitatea în rândul anormalităţii. Căutând să mă delimitez de ei, am trăit deseori momente în care a părut că muşc mâna care m-a mângâiat, deşi nu era aşa. Părerile (mai ales negative) pot fi exprimate pe la colţuri şi prin spatele oamenilor, certitudinile trebuie neapărat azvârlite în faţă – lucru făcut, de atât de multe ori încât nici nu ştiu să număr până acolo. Sinceritatea, uneori, mi se pare că este o noţiune străină celor mai mulţi, şi de aceea reacţionează la ea ca şi cum ar fi cine ştie ce minune dumnezeiască sau, mai degrabă, cine ştie ce ocară azvârlită fără discernământ.

          Am văzut oameni care, oricât de mieroşi se arătau, când priveau pe câte cineva aveau în ochi urme de ură. Urmele de minciună nu se iau în considerare, sunt primul care este gata să împartă minciunile în „minciuni nevinovate şi celelalte”. Şi totuşi, aceşti oameni striviţi sub boala nesincerităţii încep să îmi pară din ce în ce mai mici. De vorbit toţi putem vorbi, vorbele nu costă nimic, dacă sunt bine alese. Important este să ascundă ce gândim. Sincer, câţi nu folosesc acest motto?! Dar chiar şi aşa, în ochii aceia care exprimă ură garnisită cu minciunile necesare să o ascundă, nu se poate înţelege decât un singur lucru. Ceea ce, de fapt, oricine îşi doreşte, dar sunt prea puţini care îndrăznesc să o facă: să fie ei înşişi. Ciudăţenia este, pentru sincerităţi nu trebuie să fii scriitor, ai nevoie doar de câteva vertebre.