Nostalgii

          Mi-am amintit, în mod ciudat, de o melodie care la vremea ei mi-a însemnat ceva. Nu am crezut niciodată că i-a trecut vremea, mereu mi-am spus că inima mea a început să bată mai încet. Dar ale altora au încetat să bată. De tot.

Simţire

          Mai ştii cum este să priveşti în zare cu speranţă?

        Cu ochii plini de pasiune şi cu pieptul zbătându-se sub haine de nerăbdare, de respiraţie, de bătăi de inimă, de emoţie, de tine întreg – trup şi suflet care formează întregul; întregul acela care priveşte departe, aşteptându-şi depărtarea să se apropie; sau, mai degrabă, aşteptându-şi depărtarea să se îndepărteze atât de mult, complet, devenind apropiere eternă, în aşa fel încât ochii să poată fi acoperiţi de pleoape pentru ca buzele să îşi primească sărutul. Mai ştii şoapta? Mai ştii tremurul? Mai ştii…

          În mod cumplit, oricare se întreabă asemenea lucruri îşi uită uitările şi îşi simte inima. În mod ciudat, a mea bate încă. Şi bate mai repede, pentru că trebuie să mă ţină în viaţă ca să bată pentru tine.