Nopţi albe

          Orice s-ar spune, este greu să fii serios când eşti neserios. În celălalt fel merge mai uşor, pentru că adevărurile mari se spun în glumă. Nici nu ştiu când, prins în faţa unei coli aproape albe, m-am trezit că s-a făcut dimineaţă. Şi eu mă întrebam unde sunt, cine sunt. Pentru că aşa este bine, să te pierzi de tine uneori, doar pentru plăcerea de a te regăsi. Iar eu cel mai bine m-aş regăsi în zori, în nişte braţe anume pe care le vreau eu, lăsând ca din oboseală să nu mai iasă cuvinte, doar diamante. Că vorba cântecului de noapte albă… „Now there’s just paper to heal the sun”

Anunțuri

Note to self

          Mă simt uneori blestemat. De fapt nu mă simt, dar pentru că oricui eu pot să îi spun ce vreau, îmi place să mă victimizez ca să câştig simpatia publică. Încep să îi înţeleg pe cei care îmi spuneau să nu mă întorc la poezie. La sutele mele de ani, am ajuns să îmi albesc nopţile silabisind, şi parcă este mai rău ca în şcoala primară. Dar cine poate să conteste că timpul ucis (nu, nu pierdut, ucis) nu are farmecul său?! Nu, nu farmecul său, strălucirile sale!

          Pentru o vreme m-aş fi făcut şi călugăr. Îmi doream prea mult să înţeleg îngerii, să le aflu natura, să le descopăr contururile. M-aş fi închis într-o chilie, doar eu cu îngerul meu, cu dorinţa de a studia, de a cunoaşte, de a şti, de a ajunge asemenea lui, locuitor al cerurilor. Nici măcar nu mi s-a părut ciudat că oamenii, ca expresie a fericirii profunde, invocă văzduhurile. “Se simt uşori”, aşa îmi spuneam; “se simt uşori şi au impresia că zboară; că le cresc aripi şi că li se uşurează sufletul devenind nori în formă de inimi”. Doar că nu ştiam că norii trebuie să mai şi plouă, şi că unii îngeri iau locul dumnezeirii şi storc lacrimi. Aşa este în firea lucrurilor, curcubeul nu se arată decât după ploaie.

//

Metalul săptămânii

          Mi-a fost dat să învăţ că pe lumea asta există suflete reci. Mi s-a părut ciudat, pentru că eu, în naivitatea mea, îmi spuneam că trupul rămâne cu adevărat rece abia la plecarea sufletului. “Totuşi, sufletele se întâmplă să nu plece, doar să dispară”, mi-am spus. Dar, în cazul acesta, sursa de căldură?! Care este sursa de căldură?! Uneori poate fi muzica, indiferent despre ce se cântă. (Şi totuşi, muzica nu se adresează nu numai urechilor ci în special sufletului?!)