Variabile

          Pentru că se spune bine, după autobuze şi după femei nu trebuie să fugi niciodată, cu pas moderat, încet şi grăbit deopotrivă, am ajuns la o crâşmă într-o companie de zile mari, deşi se înnoptase. Ceea ce m-a înciudat cel mai tare, dacă se poate spune că m-a înciudat ceva – este o exagerare plină de adevăr! – este că mereu se găsesc întrebări la care ori nu putem să găsim un răspuns, ori suntem nevoiţi să ni-l dăm noi înşine, cu posibilităţile noastre, periodic.

          Spun periodic pentru că – iată una dintre înciudări! – timpul trece şi orice bătălie pornită împotriva acestei treceri este pierdută din start. Partea bună este că prin această trecere, dacă avem noroc, ajungem să ne schimbăm şi noi, nu numai fizic ci şi din punct de vedere mental. Lucru care ne permite să ne reluăm întrebări cărora să le răspundem mai bine, sau mai complex, cu „mintea de acum”, nu cu “mintea de atunci”. Eu, din păcate, sau din fericire, neavând ce face cu timpul meu – doar nu o să îl pierd luptându-mă împotriva trecerii lui! – ca să mi-l umplu cu ceva, mai în joacă mai în serios, îmi pun tot soiul de întrebări.

          Spre exemplu: „dacă tot scriu (e ciudat, pentru că scrisul înseamnă inclusiv o încercare de a păcăli timpul, o luptă de gherilă, nu un război declarat), ar trebui să scriu ceva care să dureze, să rămână; deci, ce dă valoare unei cărţi, o asemenea valoare încât, dacă eu nu pot, ea să învingă pentru o vreme timpul”? Fără să mi se reproşeze asemenea dileme, dimpotrivă, mi s-a atras atenţia că ar trebui să încetez cu copilăriile şi să mă ocup de lucruri serioase, adică de scris. Păi cum”?! Este adevărat, scriem ceea ce suntem, ceea ce avem în vene, în inimă şi în minte, or o transpunere a acestui mod de gândire ar duce la concluzia că o carte lipsită de valoare nu putea fi scrisă decât de un om lipsit de valoare. Ceea ce, să mă ierte toată lumea, este imposibil să fie adevărat. Şi dacă, pentru a putea vorbi despre valoarea cărţilor, ar trebui să ne întrebăm ce este Literatura”? Cred că răspunsul pe care l-am primit îl voi păstra în minte multă vreme; sintetizând: să te întrebi ce este literatura este o prostie. Cred că este adevărat, Literatura poate să fie multe lucruri; poate să fie totul şi nimic; totul sau nimic. În definitiv, şi Sandra Brown şi Danielle Steel fac literatură; adevărat, nimicuri pentru bucătărese, pentru gospodine nefutute şi neglijate, pentru oameni a căror singură grijă este să îşi spele creierul sau să citească numai cum prinţesa, după ce îşi strecură mâna în pantalonii lui Făt-Frumos, a trăit fericită alături de el până la adânci bătrâneţe fără să mai moară vreodată. S-ar putea spune că şi asta este o înfrângere ipotetică pe care o suferă Timpul. Dar este o ipoteză stupidă. O asemenea înfrângere, cum ziceam, ipotetică, nu echivalează deloc cu aceea suferită în faţa lui Don Quijote. Sau în faţa lui Cervantes. Orice s-ar spune (şi s-ar putea spune orice!), chiar şi fără a i se putea demonstra ştiinţific valoarea, într-un studiu făcut de Institutul Nobel din Norvegia pe un eşantion de o sută de scriitori din cincizeci şi patru de ţări, „Don Quijote de la Mancha” s-a clasat pe primul loc într-un clasament al „celor mai bune şi de referinţă cărţi din literatura universală”.

          Deşi iniţial aş fi vrut să scriu despre ceva ce mi s-a spus despre psihologie – enormitate, din punctul meu de vedere – am renunţat momentan. Pentru că o enormitate mai mare ca aceasta, de a spune „eu am învins timpul”, nu cred că există. De învins nu învingem, doar unii dintre noi, cei favorizaţi, îl mai putem minţi cu câteva sute de ani. Poate chiar mii.

Scurte evocări literare

          În urmă cu ceva vreme, la o bere, mă întreabă cineva cu cădere, care sunt preferinţele mele în materie de literatură. Fără a încerca să fiu vag, am încercat să invoc câteva dintre numele care îmi sunt dragi şi de care, zic eu, nu mă voi despărţi niciodată. Cum, bineînţeles, într-un asemenea domeniu nu se poate vorbi decât despre subiectivism pur, ascultând o apologie a literaturii moderne, mai degrabă a post-postmodernismului, aproape m-am simţit ca lovit de tren. Un „învechit” ca mine, care urăşte cu pasiune mai ales versul alb, ar fi trebuit să renunţe la încorsetarea pe care i-o impune subiectivismul şi să se alinieze vremurilor. Cu o altă ocazie, însă, mi-a mai venit inima la loc când, discutând cu un alt om în domeniu care povestea despre donaţiile de carte pe care le face celor câteva biblioteci care mai există prin oraşe mai mici, s-a exprimat o dilemă care pe mine m-a făcut să râd şi m-a uns pe suflet – anume: „Măi, şi am stat şi m-am gândit, cu ce or fi greşit bieţii copilaşi ca să le duc eu cărţi de poezie modernă”?!

          Deci e clar, în materie de literatură suntem subiectivi până în măduva oaselor, şi cred eu, nu ar fi indicat să fim altfel. Luând în calcul ambele opinii, şi admiţând că, oricât mi s-ar strepezi dinţii, este de datoria mea să îmi încerc puterile cu emanaţii literare care cu siguranţă îmi vor depăşi atât gradul de inteligenţă cât şi puterea de a suporta tot soiul de chinuri, am început să mai citesc şi din opera vremii. Până când, puţin convins deopotrivă că este bine să îmi depăşesc şi încăpăţânarea şi ignoranţa, dar pe deplin sătul, m-am hotărât să mă răcoresc la o bere cu o companie dragă mie. Doar că şi acolo am avut parte de contre, pentru că oricând, la orice oră, i-aş spune Amicului: „lasă-mă, bre, în pace cu grecul tău”! Cam la fel cum îmi spune el mie: „bre, termină dracului cu Muntele tău vrăjit”. Nu ştiu de ce, dar poate pentru că e mai uşor să te legi de numărul doi, în condiţiile în care, cel puţin deocamdată, de foarte mulţi ani, nimic nu mi s-a legat mai mult de suflet decât „Un veac de singurătate”.

Jocuri

Fireflight a ținut să îmi facă o surpriză plăcută – să mă ducă înapoi în timp, pe vremea când strigam “să jucăm leapșa! țările! frunza!”. Mă bucur că leapșa nu a fost uitată. Chiar dacă a luat format electronic.

1.   Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Neapărat semn de carte. Deși evit să dau cărți cu împrumut, îi prefer pe cei care nu le restituie, celor care le îndoaie paginile.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Acum două zile am primit, din partea unei persoane foarte importante pentru mine, “De rerum natura” a lui Lucretius (extrem de greu de gasit!!!) și, ca ajutor pentru viitorul roman, o carte de specialitate: „Conștiința” a lui Henri Ey.

3. Citiţi în baie?
Nu am făcut-o niciodată…

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Da, au fost vremuri în care m-am gândit că aș putea. Acum mă gândesc că pot să o scriu și pe a treia (pe a doua am început-o, deja). A doua nu știu cum se va numi încă, dar mai este vreme – totuși ar trebui să încep să mă gândesc la un titlu cel puțin la fel de inspirat ca „Nevermore sau Incursiune pe drumul spre Niciodată”.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Nu înțeleg întrebarea… Care colecții? Bine, ce se distribuia într-o vreme împreună cu diferite ziare, aveau o oarecare valoare. Normal, cu suișuri și coborâșuri… Dar mereu am preferat cărți fără ziare.

6. Care este cartea preferată?
Nu știu, încă nu m-am hotărât. Poate “David Copperfield”, poate “Marile Speranțe” (Dickens), poate “Aventuri din casa morților” sau “Idiotul” (Dostoievski), “Un veac de singurătate” sau “Dragoste în vremea holerei” (Marquez), poate „Ada sau ardoarea” lui Nabokov, poate… …. ….. ….. …… …. ….. (oooofff, că mai sunt atâtea!!!) . Oricum, cartea preferată se schimbă în funcție de etapele prin care trec.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Da. În fiecare decembrie (re)citesc “Colindul de Crăciun” al lui Dickens. Mai sunt și alte câteva care beneficiază de recitire.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
În rai? “Ce plictiseală!” În iad? “Haidem la o bere!” (*bere este termen generic)

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Da, dar nu cu mulți. Sunt câțiva aleși (de mine sau de soartă?!)

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Interesul pe care mi-l stârnește subiectul, sau pe bază de recomandare. Sau, pur și simplu, întâmplarea și conjuncturile. E important să citești și prostii, ca să poți recunoaște calitatea…

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Dacă tot ne lăudăm că trăim într-o țară liberă și ne temem de dictatură, “Căile libertății” – J.P. Sartre. Ar mai fi și altele, obligatorii pentru a putea pretinde atingerea anumitor etape în dezvoltarea intelectuală. Notă: a nu se citi “obligatoriu = cu arma la tâmplă”

12. Care este locul preferat pentru lectură?
Patul. Sau un loc comod, oricum (nu, nu adorm când citesc, decât atunci când sunt foarte obosit).

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Depinde de carte. Kant nu se împacă deloc cu muzica… de fapt “cititul” lui. Dar, în general, ascult muzică în surdină.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Încă sunt în perioada de negare. Dar dacă nu se găsesc altfel, promit să fac eforturi.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
De obicei îmi cumpăr cărțile, dar chiar și așa, nu văd nicio diferență. Când îți termini biblioteca, având în vedere că românul nu își permite să „arunce” cu banii pe cărți, treci la biblioteca altuia. Având în vedere că Lucretius nu are loc în librării din cauza lui Coelho, de ce să nu îl împrumuți de la cineva? Sau să îl primești cadou… 😛

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
O carte pe care o scrii sau pe care o citești? Amândouă sunt niște lumi, necunoscuturi pe care le explorezi și care pot sa te învețe ceva, despre alții și despre tine. Dar cele pe care le scrii sunt întotdeauna niște lumi mai apropiate de suflet; chinuri, arderi și, în final, satisfacții.

A se prelua de: Ada (chiar nu cred că e a lui Nabokov!), Araceli, StropiDeSuflet, ElisaLavinia, Inexprimabil.

Notă: Inexprimabil, nu mă obosi că nu ești fan de lepșe sau că nu ai timp. Ia o pauză de la frecat menta, aștept leapșa făcută :P.

Notă 2: Bineînțeles, leapșa e valabilă pentru întregul blogroll, dar necunoscându-vă opiniile asupra acestor jocuri, prefer să fiu prudent și să păstrez înjurăturile la o cotă suportabilă. (în plus, Klausen a primit-o deja, altfel nu îmi scăpa! )

Și dacă mai aveți timp să „citiți” o scrisoare…