De duminică

          De multe ori iubirea are formă de zâmbet şi nici măcar o cumplită zi de duminică nu îi poate umbri frumuseţea. Duminică faină!

 

Reclame

          Uneori vin momente în care orice om este obligat să îşi strângă propriile rânduri în sine – nu rândurile scrise, ci acelea sufleteşti. Aşa cred, că sunt momente în care nu ne mai suntem datori cu evaluări, ci cu autoevaluări. Momente în care să înţelegem ce am devenit, datorită căror evenimente şi datorită cui.

          Îmi mai place să cred că fiecare strânge în sine părţi din alţi oameni, la fel de bine cum se lasă pe sine, în părticele infime, în oamenii care îi trec prin lume, şi în locurile pe care le iubeşte. Dacă ar fi adevărat că ne-am născut doar ca să murim, la fel de adevărată ar părea şi concluzia că ne dezintegrăm pas cu pas, în fiecare clipă, risipind suflet în sufletele altora, ca un fel de “acţiune agricolă” în care în alţii ne semănăm pe noi înşine. Iar ceea ce pierdem este acoperit de sentimentele inspirate de alţii.

         Dacă m-ar întreba cineva, aş spune că nu sunt foarte multe locuri în care să mă fi risipit, şi nici oameni – de cele mai multe ori contează calitatea şi nu cantitatea. Şi aş recunoaşte că în timp multe mi-au rămas uitate în spate, fiinţe şi spaţii, şi de prea puţine am impresia că îmi voi aminti peste prea multă vreme. Îmi place uneori să fiu zgârcit, mai ales cu alţii, pentru că puţine perechi de ochi i-au făcut pe ai mei să scânteieze fericit sau lichid. Unele memorii trebuie păstrate în cute calde de suflet, chiar şi atunci când rămân doar părere vagă. Şi îmi mai place ca, gândindu-mă la cineva anume, ochii să mi se umple de lumină, fie ea şi slabă, la fel ca aceea a unei lumânări, sau ca a unei ultime suflări abia pâlpâite. Pentru că o lumânare poate să însemne un ochi de suflet…

 

//

De duminică

          Dacă este adevărat că fiecare este stăpân pe destinul lui, cu siguranţă ideea liberului arbitru este viabilă, valabilă şi, de ce nu s-ar putea spune, funcţională. Uneori oamenii hotărăsc să pornească pe drumuri separate de ale altora, şi atunci nici Dumnezeu, nici diavolul, nici vreo altă idee mistică sau vreun sentiment idealizat nu are nici posibilitatea nici dreptul să se opună. Cu atât mai mult cu cât nu întotdeauna toate drumurile duc la… un final nefericit. Duminică suportabilă. 1989.

//