Cu tine

Cu tine am învăţat să zbor printre nori
Şi să mă minunez de stele, de cer şi de lună,
Să îmi petrec nopţi întregi visând la comori
Să mă transform din om simplu în strună.

Cu tine am învăţat să fac desene abstracte –
De exemplu, uite, copacii cu rădăcină de Timp
M-am obişnuit să-i arăt sub formă de pagini de carte
La fel cum îţi pot sânul desena drept Olimp.

Cu tine mi-e lumea pe umeri mai puţin grea
Pe străzi neumblate Singurătatea-mi cerşeşte un leu
Bătrână şi şchioapă, uitată, cu ocheada ei rea
Îmi pare-un sărman exponat scăpat din muzeu.

Cu tine am învăţat să uit şi să iert
Şi-nfometat cu fluturi să-mi umplu stomacul
Numai cu cerul din când în când mă mai cert,
Cu preciste, cu sfinţii toţi, dar mai ales cu Babacul

Că prea se predică mult că sus în văzduhuri la ei
În cufăr e prinsă captivă chiar Doamna cu coasă
Că-s pârâiaşe limpezi şi pajişti zburdate de miei –
De fapt orice lume-n care nu eşti e doar caraghioasă.