Pierdere

          Pentru că tot îmi amintisem de unele părţi care ţin de comedia umană – umanitatea, sau viaţa, sau cine mai ştie ce alte atribute potrivite omului, reîncepusem să îmi pun întrebări despre suflet. Uneori despre al meu, alteori despre al altora, până când nu l-am mai putut vedea decât ca ultimă redută a speranţei. Pentru că una din plăcerile mele supreme este contrazicerea, mi-am spus privindu-mă în oglindă (îmi sunt dragi oglinzile pentru că nu mint, spun adevărul chiar şi când noi suntem cei care refuză să îl vadă): spun unii că viaţa ar fi o scenă; dacă ar fi aşa, pe ea îmi joc zilnic comedia asta mizeră de suflet – suflet ca pierdere, suflet ca risipire, ca ultimă carte necâştigătoare.

Sensibilităţi muzicale

          Am învăţat că uneori un gest poate să înlocuiască toate declaraţiile din lume. Şi am mai învăţat că, la momentul potrivit, o declaraţie poate să înlocuiască toate gesturile din lume. Şi am mai învăţat că în spectrul culorilor, cea mai frumoasă culoare este aceea a sărutului ei depus pe buzele mele.

 

Evocare

Îmi spunea amica unei amice, acum ceva vreme, după câteva pahare, că “pletoşii” sunt nu numai o specie relativ ciudată, dar şi o întoarcere către răsăritul civilizaţiei. Adică, o dată cu progresul, bărbaţii au învăţat să se tundă asumându-şi, în acest fel, statutul de bărbat. Că vorba aceea, masculinitatea şade, normal, în diferenţierea cât mai evidentă de aspectul unei femei. Şi că aceia care economisesc refuzând să treacă pragul frizeriilor sunt cei care refuză, de fapt, progresul speciei umane, preferând să se cramponeze în erele de început.

Ca să nu mai spun de ritmurile demente şi întunecate, veneratoare ale haosului şi “diavolismului”, o completă lipsă de respect faţă de natura imaculată a omului, faţă de serenitatea care i se citeşte în ochi, faţă de pofta nebună de viaţă pe care i-o trezeşte un ritm de muzică proastă şi nişte versuri incredibil de stupide.

Nu ştiu eu dacă în adâncul sufletului chiar credea în natura blând-iepuresc-rousseau-iană(?) a omului, dar ştiu foarte sigur că dacă avea costumul de baie ne-am fi dus, obligatoriu, să ne scaldăm în Lacul lebedelor…