De duminică

          Am avut prilejul să ascult, din nou, pentru a o mia oară, amintiri legate de mine, poveşti pe care le uitasem, altele de care nu vroiam să îmi amintesc, dar şi întâmplări care să îmi aducă zâmbetul pe buze. Este plăcut să întâlneşti oameni despre care poţi spune că îi cunoşti de când te cunoşti pe tine însuţi. Mai mult, este foarte plăcut să existe oameni care să fie mândri că au influenţat dezvoltarea unei persoane la care ţin şi pe care o apreciază. Pentru toţi, o duminică faină… 2010.

Despre mine (completare)

Am observat că în topul vizualizărilor de pe blogul meu a crescut vertiginos rubrica „About”. Un lucru îmbucurător, de altfel, având în vedere că vizitatorii care nu mă cunosc se interesează de mine. Pentru a le satisface într-o oarecare măsură curiozitatea, dar în acelaşi timp, şi cu scopul de a ne distra puţin, aş vrea să încerc să mă justific pentru postările haotice de până în prezent.

Câţi dintre voi aţi auzit de „mini-serialul” „Măgarul, bufniţa şi şarpele (viaţa în multinaţională)”?! Ei bine, nici eu nu auzisem până săptămâna trecută, când un bun şi drag prieten (pe principiul „apără-mă, Doamne, de prieteni”) s-a trezitîntr-un acces de isterie (?!) cantemireană să „updateze” Istoria Ieroglifică. Cantemirul nostru modern îşi porni astfel măreaţa idee (e doar un pronostic, întrucât mini-serialul a rămas la episodul pilot) cu întruparea măgărească a măgarului. Spun măgărească pentru că, fără să mă anunţe sau măcar să mă consulte, una-două mă şi întrupă în personajul urecheatului. Bineînţeles, săgeata a fost mascată de un norişor roz care trebuia să mă orbească, să îmblânzească „supărarea” muzei (nu cred că aş putea spune „muzului”). Astfel, consideră el, măgarul este acela care „cară desagii (…) la locul victoriei capitaliste”; măgarul este acela care pleacă „la ore porno de la job”, sacrificând din timpul pe care l-ar acorda acestui blog; este cel care se sacrifică pentru binele obştesc în aşa fel încât clasa managerială să îşi merite cu prisosinţă colţul de pâine.

Aş putea privi acest „mini-serial” din două puncte de vedere: cel al Cantemirului reîntrupat şi cel al măgarului. Dar oricare dintre cele două puncte de vedere mi-ar fi mai convenabil, în final mă văd nevoit să recunosc. Da, eu sunt măgarul – sau unul dintre sutele de măgari de multinaţională. Sunt cel care, oricât de dificile sunt sarcinile, nu renunţă niciodată să le îndeplinească; sunt cel care se dăruieşte în totalitate lucrurilor pe care le face, uitându-se, de multe ori, pe sine însuşi; sunt cel care stinge lumina; dar oricât de măgari putem fi noi, cei asemenea mie, îmi doresc ca niciodată să nu îmi fie ruşine de lucrul care iese din mâna mea. Şi pentru a trăi împăcat cu mine însumi, îndeplinindu-mi aceste deziderate, pot spune aproape mândru: „Eu sunt măgarul”.

Şi ca să nu devenim prea serioşi… dragă prietene, aminteşte-ţi de o altă snoavă, să-i spunem „Măgarul şi Porcul”. Fără a mă lăsa purtat pe aripile elanului retoric vă pot spune că porcul şi măgarul se întâlniră pe uliţă. Măgarul – încărcat de calabalâc, abia târându-şi picioarele, răsuflând greu sub povara ce o ducea în spate; Porcul – gras, vesel, zglobiu (pe cât de zglobiu îi permiteau să fie şuncile). Spune porcul: „Măgarule, ce viaţă demnă de dispreţ ai; eşti mereu încărcat, abia mai sufli, când nu mai poţi eşti biciuit, nu ai o clipă de răgaz…”. Măgarul oftează, priveşte cu ochii săi duioşi la grăsun şi răspunde: „Ai dreptate, poate… dar mi se pare mie, sau tu nu eşti porcul de anul trecut?”

În loc de încheiere vă propun un sondaj de opinie. Ce este mai bine sa fii, porc sau măgar?

P.S. În cazul în care voi primi permisiunea, foarte curând vă voi face cunoscut în totalitate episodul 1 al mini-serialului de la care am pornit acest post. O seară faină!