De duminică

          Vorbind cu cineva, de fapt nici măcar vorbind, doar sporovăind, am ajuns să îmi simt împărtăşită, într-o oarecare măsură, ura pentru zilele săptămânii. Chiar am spus, cu pretenţie de citat: „dacă trebuie să ţi se întâmple ceva rău, aşteaptă-te să se întâmple duminică”. Cine spune că marţi sunt trei ceasuri rele, habar nu are ce zice. Cine spune că luni nici iarba nu creşte, s-ar putea să aibă dreptate. Pe de altă parte, ca să completez pe cinva mai deştept decât mine, aş adăuga doar că Dumnezeu a murit într-o zi de duminică. Epitaf.

De duminică: Mbube

Fără a intra în amănunte – urăsc duminicile. Ca să o mai luminăm pe aceasta, cum deja cred că începeţi să vă obişnuiţi, m-am gândit să vă atrag atenţia asupra unui cântec de valoare. O piesă care s-a cântat la aproape fiecare chef la care am fost (atunci când eu şi prietenii cunoscători aveam acces la “pupitru”).

Deşi vă propun varianta din ’61, a celor de la The Tokens (cea mai bună, în opinia mea), acest cântec (deja nemuritor) a fost preluat în nenumărate rânduri, ajungând ca astăzi să fie o “piesă de rezistenţă”, din punctul meu de vedere, la un chef care se respectă. Puţini ştiu, însă, că varianta originală datează din 1939.

Şi acum, ca să vă liniştiţi… urăsc duminica, dar nu într-atât de mult încât să îmi iasă bube pe faţă. Dragilor, “Mbube” (leu, în limba zulu), sau, cum este cunoscută în istoria actuală, “The lion sleeps tonight”!