Nostalgii

          La o bere vorbeam cu ‘nea M. – să nu îşi facă nimeni impresii că mie mi se întâmplă toate la bere, s-ar putea să fie dezamăgire mare când impresia se va confirma… Dar! Vorbeam cu nea M. la o bere despre oameni şi am convenit că sunt frumoşi. Indiferent de potenţele lor, indiferent de posibilităţi, oamenii sunt frumoşi. Jur, el era frumos, cu chipul luminos, cu zâmbetul larg până la urechi, cu râsul în hohote. Cred că şi eu eram frumos, deşi mi se întâmplă tot mai rar – cu ochii măriţi şi avizi, cu urechile ciulite, cu sufletul gata să fie combătut, cu speranţa că nu voi putea contrazice. Sunt oameni frumoşi, orice aţi zice, prin ceea ce spun, prin ceea ce speră, prin ceea ce vor. Şi sunt şi ceilalţi, tot frumoşi, dar în felul lor. Chiar dacă… Eh! Sătul de discuţii despre libertate şi drepturi am vorbit despre altceva. Oamenii sunt frumoşi când vorbesc despre libertate, chiar dacă o confundă şi de fapt vorbesc despre singurătate. Libertatea de a vorbi liber la bere, chiar despre libertate, echivalează cu singurătatea în care îţi îmbrăţişezi perna înspre zori. Sau nu, pentru că poţi să îţi promiţi că nu vei mai pierde timpul. Timpul acela care nu aparţine unuia singur ci este comun, al celor două entităţi care tânjesc ori după lipsa de singurătate ori după sclavie, indiferent. Mi-am amintit cum spuneam cuiva, acum multă vreme – „fiecare clipă fără tine este timp pierdut”.

Monolog

          – Mă gândeam, ştii la ce mă gândeam?

          (Tăcere adâncă, fără răspuns).

          – Mă gândeam la ce nu vreau să mă gândesc. Ştii?

          .

          – Uneori îmi amintesc tot ce a fost, cum a fost, cum am fost. Mă gândesc şi mă întreb dacă ce a urmat este doar inerţie şi dacă există cu adevărat viitor.

          .

          – Şi mă mai gândeam… Tu ce faci?!

          .

          – Încep să cred că nici măcar tu nu mă mai contrazici. Dacă mai eşti…

//

Scarlet rose

          Baladă. De ce să ne minţim? Pentru că nu am vrut să scriu; Pentru că nu am avut chef – răspunsul unei întrebări anticipate. Mai elegant decât “de-aia”. Şi pentru că, deşi mulţi vrem să uităm, unii trandafiri nu mor nici în cenuşiu de noiembrie, nici în alb de sfârşit de decembrie. Poate pentru că sunt sângerii…