Eu cu cine votez? Soluţii.

          Mă gândeam să nu mă duc la vot, ca românul, îngreţoşat şi sătul de circul şi pâinea viermănoasă oferită de preastimabila clasă politică. Apoi mi-am dat seama că, aşa caragialiană până în măduva oaselor cum este ea, mi-ar face o plăcere mai mare ca în loc să o ignor cu desăvârşire, să-i trag mai sus amintitei o flegmă. Între ochi. Mi-ar fi plăcut să fie acidă, dar posibilităţile mele fizice sunt limitate, mă voi mulţumi cu ce am. Nu am urmărit cu deosebit interes cursa acestor alegeri, nici personajele propuse, nici grohăiturile lor de porci nenorociţi. Toţi sunt o apă şi-un pământ aşa că mi-a fost suficient ce am aflat de pe afişele electorale, de prin ziarele citite de pensionari prin autobuze şi alte surse de informare gratuite sau să spunem ieftine – ca să existe o concordanţă perfectă între sursele mele şi caracterul viitorilor aleşi. Tanti Leana, care la capacităţile ei ar da dovadă de o competenţă deosebită la buticul din colţul blocului de unde îmi iau ţigări în fiecare dimineaţă… ciobanul şi nebunul ale căror chipuri, deşi schimbate, le recunosc în fiecare zi în marea grădină a Edenului – acest Bucureşti sufocant, cântăreţi de muyică populară (scuzaţi eroarea dar scriu pe tastatură românească şi “z”-ul ia formă de “y”) întreaga protipendadă a ţării s-a strâns pe listele slinoase care vor trimite o nouă serie de aleşi, de viitori parveniţi, coţcari sau jefuitori la scară mare sau mică (în funcţie de posibilităţile fiecăruia), toţi nişte nespălaţi din punct de vedere moral, care au ajuns unde sunt prin propria forţă, exclusiv cea intelectuală.

          Şi pe cine să votezi dintre toate aceste personaje proeminente? Toţi promit… toţi promit aceeaşi insalubritate în care ne zbatem de atâţia ani de zile, toţi emană acelaşi miros de canalizare, garantează că nu ne vor dezamăgi, continuând să ne strice imaginea, urmărind cu încăpăţânare să fim în continuare numiţi “ţiganii Europei”. Mi-am stors creierii, încercând să găsesc măcar un candidat de care să mă simt reprezentat, pe care să pun ştampila, chiar dacă aş face-o cu mari îndoieli, cu teamă… Au fost momente în care mi-aş fi dorit să lucrez la controlul calităţii în materie de carne de porc, pentru că acolo, pe carnea aceea rozalie, atrăgătoare, e mult mai uşor să pui ştampila. O ştampilă aplicată pe acea carne ar avea o valoare imensă pentru societate… o ştampilă aplicată pe “carnea” acestor porcine este echivalentă cu… cu ce mama dracului, pentru că aşa cum până acum nu şi-au justificat existenţa nu o vor face nici de acum încolo!? Şi din respect pentru matematicieni nu aş pune semnul echivalenţei între nulităţile de pe buletinele de vot şi mulţimea vidă. (Oh, dacă s-ar fi numit „mulţimea vită”!)

          Oricum, se ştie, noaptea este un sfetnic bun… şi astă noapte am găsit soluţia. Mâine nu voi avea posibilitatea să votez raţional, cu inteligenţa pe care consider că o posed, cu conştiinţa românului care îşi doreşte să trăiască mai bine. Mă voi duce la vot şi voi vota cu inima. O inimă mare, desenată cu pixul pe hârtia lor mizerabilă. Încă sunt în dubii… să o străpung cu o săgeată?