Stereotipie

          Aş vrea să spun că nu ştiu care este legătura dintre vârstă şi tabieturi, dar m-aş învinui în primul rând pe mine de nesinceritate. Oamenii în sine sunt fiecare în parte lumi întregi de gânduri şi de simţire, de acţiuni şi de inacţiuni, de speranţe, uneori deşarte, de pierderi, de răni, de cicatrici, de seisme, de echilibre şi, rareori, de linişte. Lumile, ca şi timpurile, se schimbă, şi totuşi, anumite obiceiuri se transmit, indiferent de însemnătatea lor în ochii altora. Poate de aceea mi s-a mai spus cu diverse ocazii să renunţa la una sau la alta, la un obicei prost, la câte o plăcere, în ideea în care un asemenea pas ar fi unul făcut – se considera – pe drumul evoluţiei. Şi, totuşi, uneori o refuz cu desăvârşire, refuz evoluţia dacă ea înseamnă uitare. Mă întreba cineva, nu demult, la ce nu aş putea renunţa. Poate că ar fi multe lucruri, unele chiar dintre stereotipiile mele. De exemplu, să spun cu drag cuiva, în nopţile mele: „să mă veghezi şi de atunci încolo”.

Reclame