x

          Mi se face dor de multe ori să plec. Să mă duc departe, acolo unde văd cu ochii, unde îmi spun că ar fi trebuit să mă îndrept pe mine, să îmi îndrept greşelile şi să mă spăl de toate păcatele. Poate atunci ar fi trebuit să plouă, aşa cum plângea cerul nu de mult, aproape isteric, cu lacrimi închipuite şi încăpăţânate să nu se oprească, prevestitoare de nebunie. Până la urmă mi se părea normal, fiecare suflet cu formele lui, chiar şi când are formă de zdrenţe. Şi fiecare ploaie cu suspinele ei, şi fiecare piept cu durerile lui, şi fiecare minte cu nebuniile ei.