Contraste

Amintirile îmi sunt închise într-o cutie a Pandorei pe care de azi nu o voi mai deschide cu teamă. Nu voi mai suferi pentru greşelile mele, nici nu mi le voi mai critica pentru a o mia oară. Le voi privi cu detaşare, de acolo de unde începe totul, de acolo de unde eu, cel care sunt, m-am depărtat cu desăvârşire de cel care aş fi putut să fiu. Cunosc foarte bine momentul – acea seară care răspândea parfum de crini.

Atunci am greşit prima dată, dar nu pentru că am lăsat acea femeie să mă cuprindă, nu pentru că am vrut să mă privească, ci pentru că nu am vrut ca ochii sufletului să îmi rămână închişi, iar şoaptele şi vibraţia lui, mute. Am lăsat-o să mă iubească infinit de mult, aşa cum aş fi iubit-o şi eu. Am transformat-o într-o torţă arzătoare, apoi, cu ea în mână, mi-am închipuit că flacăra ei îmi va lumina pentru totdeauna întunecimea.

După ce am aprins-o, căldura ei mi-a dezmorţit oasele, mi-a făcut sufletul să tresalte, să se împlinească… şi să vrea să îşi ia zborul din nou către beznele pe care le părăsise. Pentru că ele, numai ele, promiteau căutări fără capăt, suferinţe insuportabile, prăpăstii adânci, infernuri chinuitoare. Mereu priveam în ochii ei la acea flacără care îmi încălzea viaţa cerându-i, parcă, să mă reţină. Dar ce rost mai are să trăieşti atunci când nu mai ai nimic de găsit? Ce rost are să cauţi perfecţiunea şi, dacă o găseşti, doar să te bucuri de ea?! Aş putea afirma că perfecţiunea nu poate fi atinsă niciodată  doar pentru că iubim mult mai mult imperfecţiunea. Imperfecţiunea este cea care ne dă viaţa, care ne-o lasă, care ne-o permite. Perfecţiunea nu înseamnă decât letargie, nimic altceva. Ce să mai cauţi, de ce să mai cauţi atunci când ai totul?

Mereu imperfecţiunea este cea al cărei glas ne alungă din preajmă-i, parcă sfătuindu-ne să îi căutăm opusul. Omul, însă, se teme să moară. În realitate, perfecţiunea poate să fie atinsă, doar că ne temem să o facem ştiind că apoi nu am mai avea niciun rost…

Perfect Gentleman

          Puțină liniște, cuvinte nebune ce vă înghesuiți în mintea mea. Și voi sentimente, da-ți-mi pace! Știu că sunt perfect tocmai prin imperfecțiune. Vreau să uit, să tac, să devin serios și ridicol. Să uit… nu, să nu uit, e una din piesele mele preferate! Voi, prieteni, știți de ce.