Îmi par ciudate toate, uneori, scurgerea timpului, efectele lui, succesiunea anotimpurilor şi schimbările pe care le aduc cu ele. Sunt schimbări în natură, dar deopotrivă în natura umană, în mentalitate, în idei, în suflet şi în credinţă. Susţineam, demult, ideea că îngerii sunt fiinţe lipsite de voinţă şi de putere, sclavi ai cuvântului şi ai altor puteri, umane sau divine. Vorba – a cui era?! “Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri”? Poate că în timp m-am schimbat eu, sau s-au schimbat lucrurile, sau, posibil, ambele ipoteze să fie valabile. Nu, încă nu am ajuns să judec îngerii, şi cu atât mai puţin să îi condamn. Dar nu pot să le iert, totuşi, lor sau altora, altor forţe, că înainte unii îngeri strigau, şi când plângeau vărsau lacrimi. S-au schimbat lucrurile şi, în primăvară, în loc de lacrimi din unii ochi încep să curgă ghiocei iar din ceruri raze de soare. Altfel, vine primăvara; sau, mai degrabă, vine primăvara – încă una altfel, pentru că lucrurile se schimbă mereu, ca şi anotimpurile, ca şi timpurile, ca şi gândurile.
Nevermore 