In memoriam

          Spuneam cuiva că dacă mi-ar sta în putere aş suspenda şi rotirea lumii, şi schimbarea, şi moartea în perioada Crăciunului. Nu mai sunt într-atât de naiv încât să susţin că orice om are dreptul la fericire în aceste zile, că toate păcatele şi faptele rele ar trebui, dacă nu iertate, să nu mai conteze. Cred că, mai degrabă, copilul din mine va simţi mereu nevoia de magie şi aşa ar trebui să fie în zilele care urmează. Într-un fel sau altul, toţi trebuie să ne ridicăm înspre ceruri. Drum bun, Joe!

De duminică

          Mă întreb uneori cum este mai bine, să ierţi, sau să nu ierţi? Să uiţi sau să nu uiţi? În unele cazuri se spune să uiţi şi să ierţi; în altele, să ierţi şi să nu uiţi. Poate la fel de uşor ar fi să uiţi şi să nu ierţi. Eu nu mi-am iertat niciodată duminicile, deşi parcă nici nu mai ştiu pentru ce. De parcă i-ar păsa cuiva! Duminică faină!

//

De duminică

          Dacă duminica mi-ar fi iubită nu i-aş spune că o urăsc, doar m-aş arăta împovărat privind-o cum pleacă. Dar din clipa în care mi-ar întoarce spatele zâmbetul mi s-ar impregna în buze şi fericirea m-ar înlănţui cu braţe primitoare. Urăsc duminicile, poate pe asta cel mai mult dintre toate, dacă este posibil ca sentimentele să crească în fiecare zi. Duminică dragă, noi doi…

          Totuşi, să vă fie faină! 1999.