De anima!

          “Anul ăsta nu. Anul ăsta nu voi fi alături de tine”, aşa i-aş spune. Şi-ar strâmba gura a înţelegere şi ar ridica din umeri. Dar ar ştii, aşa cred, că sunt atât de puţine persoane pe care le-am iubit vreodată pe lumea asta încât nici nu ar îndrăzni să îmi ceară să mă împart. Deşi sufletele se împart întotdeauna în bucăţi mai mici sau mai mari, pentru a fi oferite în mod special anumitor oameni, trupurile este greu să o facă. Ce să spun?! “La Mulţi Ani, viaţă frumoasă, completă şi lungă”! O viaţă întreagă!

Final (final, pe moment)

          Mereu mi-am dorit să urez cuiva, oricui, să îi aducă ceasul ce nu a adus anul. Deşi, în momente ca acesta prezent, se urează altfel, să aducă anul care vine, nu ceasul, de toate, şi cât mai multe – şi bucurii, şi fericire, şi sănătate, şi împliniri, şi dorinţe realizate şi orice altceva mai poate născoci mintea umană sau cazul (pentru că prea de multă vreme urăsc stereotipia şi prefer să personalizez, după caz, fiecare mesaj în parte).

           Şi totuşi, privind raţional lucrurile, dorinţele, mai mult sau mai puţin mărturisite, sunt aceleaşi, diferă doar nuanţele şi modul în care sunt nu numai exprimate ci şi percepute.

           Aşa că, anul care vine să vă aducă ce veţi dori. Eu nu urez “pungi groase”, pentru că le dispreţuiesc, dar sunt gata să urez împlinire în aproape orice altă privinţă; iar din partea mea, cu de la mine putere, aş adăuga conţinutului urării şi multă, multă iubire. Să fie mai densă decât fumul de ţigară din orice crâşmă în care vă veţi afla. La Mulţi Ani! (În virtutea urării făcute, orice altă dedicaţie ar fi fost mai puţin potrivită).

8

             Într-un fel sau altul, cred că fiecare bărbat are un război propriu cu o anumită femeie. Unul mai special, să spunem, nu pentru că fiecare război ar fi special în felul lui, ci pentru că fiecare femeie este specială în felul ei. Poate că uneori femeia poate fi exasperantă, poate că este cicălitoare, poate că este mai dulce decât o ciocolată fină cu lapte sau mai fină decât cea mai catifelată mătase. Poate că uneori, fiind femeie, este nu numai iubită ci şi mamă, şi copil, şi cel mai bun prieten, şi cel mai de temut duşman.

            Astăzi este o zi în care trebuie să uităm de războaiele surde, de încleştările mute de pe câmpul de luptă pe care se desfăşoară aşa-zisul război al sexelor şi să aducem pacea. Sau, mai degrabă, fericirea în ochii femeii care se simte preţuită atunci când primeşte o floare, o declaraţie, o atingere tandră sau un orice alt semn care să arate că, indiferent de ce a fost “ieri”, nu şi-a pierdut locul pe care ştie că îl ocupă în inima bărbatului. Pentru că, în definitiv, deşi presupusă a fi născută din coasta bărbatului, femeia este un dumnezeu în miniatură, în faţa căruia ne închinăm de fiecare dată, chiar dacă nu o recunoaştem, chiar dacă ne revoltăm înainte sau după închinare.

            Domnişoarelor, doamnelor, dumnezeilor… La Mulţi Ani!

„La Mulţi Ani!”-ul de duminică

          Nu ştiam de ce mă poţi enerva atât de mult uneori… pentru că  eşti născut într-o zi de duminică. Dacă nu ştiai, am cercetat eu pentru tine. Dar, cu toţi perii albi pe care mi i-ai scos – pentru că nu au apărut nici din cauza vârstei, nici din cauza femeilor – mă declar ciulinul greu de înlăturat de pe orice obiect de vestimentaţie. Duminică uşoară (deşi sunt aproape sigur că nu o să fie), şi, mai ales, “La Mulţi Ani!”-ul de rigoare.

          P.S. Puneam un rock, dar muzică satanică în sfânta zi de odihnă…

2009->2010

Sănătate şi multă fericire!  Asta este ce vă doresc azi, la început de an. Şi cum spusesem cuiva, de mult de tot… Nu vă urez realizarea tuturor dorinţelor, ci să aveţi puterea de a le face faţă atunci când se vor îndeplini.

Sper ca atunci când veţi privi înainte să vă călăuzească speranţa în mai binele pe care ni-l dorim cu toţii… iar când veţi privi in urmă, să nu existe regrete. La mulţi ani!

Urare

Nu te teme, e genul de iubire îndreptată către cel mai bun prieten. Dar tot iubire este, deci se potriveşte şi aici. La mulţi ani! Şi să ne trăieşti (deşi suntem destui cei care uneori ţi-am rupe gâtul). Sper că ai pregătit borcanele…

sau, dacă preferi…