25

          Cum îmi place să spun, o urare precum “Crăciun fericit” s-ar putea să nimerească într-un loc în care nu se potrivește. Eu prefer să urez tuturor altfel; Crăciun plin de pace!

Personaj

          Retrăiam;  retrăiam la un pahar de vorbă timpuri şi întâmplări pe care nu mi le mai pot întoarce. Şi, deşi îmi promisesem că îmi şterg din vocabularul sufletului cuvântul dor, simţeam cum, încă o dată, nu reuşesc să mă ţin de cuvânt. Îmi spunea cineva că ar vrea să dea timpul înapoi, deşi eu nu am fost niciodată adeptul unor asemenea mecanisme. Cred că fiecare dintre noi are pârghiile sale sufleteşti, tot felul de jonglerii la care apelează ca să îşi facă viaţa mai uşoară, sau mai suportabilă. Eu, pentru că nu mă simt deloc puternic, mai degrabă înclin să cred că nu am învăţat să le folosesc, nicidecum că nu aş vrea să îmi uşurez drumul. Când spun că drumurile bătătorite sunt făcute pentru oameni slabi, mai degrabă îmi scuz mie incapacitatea de a porni pe un asemenea drum, nicidecum nu încerc să îmi laud curajul şi voinţa. De fapt, eu nu mă laud cu nimic, nu este nimic lăudabil nici în persoana mea, nici în acţiunile mele. Sunt doar un om care se pierde în mulţime, nivelându-se, tocmai pentru că nu are nimic de arătat – nici măcar sufletul. Se întâmplă să ni-l mai şi pierdem, pe el, sufletul, şi este mai comod să plecăm în căutarea lui, să încercăm să îl facă să vibreze prin alţii, decât să îl lăsăm de izbelişte şi să ne continuăm drumul către destinaţia la care vom ajunge oricum, indiferent de căile pe care le urmăm. Ce să fac, aşa sunt eu, un alt om care parcă nu îşi mai găseşte locul, nici în Crăciunurile altora, dar nici ale sale. Asta nu înseamnă, însă, că m-am pierdut de mine sau că nu mă voi mai regăsi niciodată…

De sezon

          Dacă s-o găsi cineva să mă contrazică, posibil să revin cu argumente. Până atunci, rămâne postulat: decembrie este cea mai călduroasă lună a anului. Să mai intrăm o dată în atmosferă (dacă i s-a întâmplat cuiva să iasă)…

De sezon

          Vorbeam cândva cu cineva, ne contraziceam asupra existenţei lui Moş Crăciun. Problema, însă, nu era argumentul în sine, ci faptul că râdea de noi, ăştia care îl aşteptăm în fiecare an. În definitiv, nu este nimic de râs, atâta timp cât suntem copii este dreptul nostru să credem şi să aşteptăm. Şi, vorba aceea, indiferent de ce anume şi cât pierdem în viaţă, doar atunci când lăsăm copilul din noi să dispară  putem spune că am pierdut totul.

          Dar să ne punem pe aşteptat…